Un fotbalist a trecut printr-un adevărat calvar după o accidentare care multora le-ar fi încheiat definitiv cariera.
Rareș Ispas a povestit prin ce a trecut de când s-a accidentat. Pe lângă problema de sănătate, a avut de înfruntat și problemele financiare cauzate de neplata salariilor la Poli Iași, echipă la care a fost legitimat până în această vară.
În meciul retur de la barajul pentru accederea în Superliga dintre Metaloglobus și Poli Iași a avut loc o accidentare care le-a dat mari bătăi de cap și medicilor. În urma unei ciocniri cu Christ Kouadio, Rareș Ispas a căzut pe gazon și verdictul medicilor a fost unul crunt: fractură cominutivă a rotulei.
După aproape 14 luni de calvar, lucrurile s-au îmbunătățit și Rareș Ispas se gândește tot mai mult la revenirea pe teren. Se confruntă, totuși, cu probleme de la fosta echipă deoarece nu și-a mai primit ultimele șapte salarii. A avut noroc în timpul recuperării deoarece a putut să facă recuperarea gratis la baza celor de la FCSB.
„Fac recuperare în bază la FCSB cu Ovidiu Kurti. Este foarte bun la acest capitol, de-asta am ales să vin aici. La invitaţia domnului Mihai Stoica am ajuns, căruia vreau să-i mulţumesc pe această cale.”, a precizat fotbalistul, pentru Prima Sport.
După accidentare, cei de la Poli Iași au continuat să îi plătească salariile, însă din iarnă lucrurile s-au complicat, iar clubul nu a mai avut grijă de nevoile jucătorului său.
„Ei mi-au plătit operaţia, apoi, deşi am retrogradat, s-au achitat salariile care erau restante la acea vreme. Am rămas la echipă şi în Liga a 2-a şi până în iarnă a fost chiar OK totul, atunci aveam o lună restanţă, adică aproape perfect. Problema a fost că din iarnă nu am mai luat niciun leu, niciun salariu. Deloc! Şapte luni nimic, nimic, nimic.”, a mai spus Rareș Ispas.
Rareș Ispas a dat totul pentru fotbal și a petrecut foarte multe ore în sală ca să fie în formă maximă. Nu regretă că a băgat piciorul la duelul care i-a pus cariera în pericol și e cu gândul doar la întoarcerea pe gazon.
„M-am gândit mai mult la fotbal, dormeam în sală, pur şi simplu, n-aveam cum să mă accidentez, n-am avut niciodată vreo întindere, nimic, doar dacă-mi rupea cineva piciorul puteam să ies din circuit!
În acel moment, eram convins că puteam trece la etapa următoare, adică să prind o echipă foarte bună din România, chiar erau interese în acest sens, dar am ales să dau totul pentru Iaşi. Dacă nu-mi doream, nici nu puneam piciorul la acel duel, fiind şi ultimul meci al sezonului, dar nu am avut asta în minte. Dacă aş fi gândit aşa, trăgeam piciorul la acea fază, dar n-am vrut să retrogradăm.”, a mai transmis fundașul.