Radu Drăgușin, ce schimbare de statut după transferul la Fiorentina. Un croat de la Cupa Mondială ar putea pleca din cauza lui: „E de neatins în centru!”

Florentin Dincă
Radu Drăgușin, ce schimbare de statut după transferul la Fiorentina. Un croat de la Cupa Mondială ar putea pleca din cauza lui: „E de neatins în centru!”
Radu Dragusin, titular incontestabil la Fiorentina. Foto: Mediafax Foto

Radu Drăgușin a fost împrumutat în această vară la Fiorentina, iar internaționalul român este deja văzut titular incontestabil în centrul defensivei viola.

Venirea stoperului naționale tricolore ar putea coincide cu plecarea de la echipă a fundașului central Marin Pongracic, fotbalist prezent cu prima reprezentativă a Croației la Cupa Mondială.

Radu Drăgușin este deja piesă de bază în apărarea Fiorentinei. Marin Pongracic, pe picior de plecare

Radu Drăgușin a ales că plece de la Tottenham în această vară și să meargă împrumut la Fiorentina, gruparea de pe „Artemio Franchi” având drept de cumpărare definitivă la finalul sezonului ce stă să înceapă în Serie A.

Internaționalul român are deja un statut important după perioada petrecută în Premier League și a fost adus ca titular cert de către formația viola. Sosirea „Dragonului” duce, foarte probabil, la despărțirea de Marin Pongracic, stoper prezent cu naționala Croației la Campionatul Mondial din această vară.

„După câteva sezoane în care a fost titular mai mult sau mai puțin constant, situația lui Marin Pongracic a devenit incertă, în mare parte din cauza sosirii lui Radu Drăgușin, care pare să fie prima opțiune incontestabilă în centrul defensivei.

Ranieri și Viery, ceilalți doi fundași de picior stâng din lot, au alternat aparițiile în teren alături de român în amicalele verii, pentru că Pongracic încă se refăcea după pauza de după Cupa Mondială”, scrie fiorentinanews.com.

Foto: Mediafax Foto

Merge la AC Milan? Impresarii croatului au discutat deja o posibilă mutare

Rămâne de văzut dacă Marin Pongracic este mulțumit de rolul său de rezervă la Fiorentina? S-ar putea ca în următoarea perioadă pentru el să apară noutăți. Și asta deoarece, în cazul său, nu poate fi exclusă o surpriză chiar la finalul perioadei de mercato.

Se pare că agenții săi au discutat despre o posibilă trecere la AC Milan. Nu există deocamdată o urgență, ​​întrucât Pongracic rămâne, pentru moment, o piesă importantă în rotația defensivă la Fiorentina, dar nu e exclus ca acesta să schimbe echipa până la începutul sezonului din Italia.

Transferurile Fiorentinei din această vară

  • Christ Oulai (mijlocaș) – de la Trabzonspor (26 de milioane de euro)
  • Arthur Atta (mijlocaș) – de la Udinese (25 de milioane de euro)
  • Viery (fundaș central) – de la Gremio (15 milioane de euro)
  • Giovanni Fabbian (mijlocaș) – de la Bologna (13 milioane de euro)
  • Marco Brescianini (mijlocaș) – de la Atalanta (10 milioane de euro)
  • Victor Valdepenas (fundaș stânga) – de la Real Madrid Castilla, (8 milioane de euro)
  • Joao Mario (fundaș dreapta) – de la Juventus (împrumut, 1,8 milioane de euro)
  • Radu Drăgușin (fundaș central) – de la Tottenham (împrumut, 1,5 milioane de euro)
  • Alex Jimenez (fundaș dreapta) – de la Bournemouth (împrumut)
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]