„Mi-a rupt inima în bucăți”. Reacții după ce Anisimova a început să plângă pe terenul de tenis

„Mi-a rupt inima în bucăți”. Reacții după ce Anisimova a început să plângă pe terenul de tenis
Amanda Anisimova plange pe teren. FOTO Profimedia 9 aug 2026

Lumea a simpatizat cu Amanda Anisimova după ce tenismena a izbucnit în lacrimi chiar în timpul meciului cu Elina Svitolina de la Openul Canadian.

Una dintre cele mai bine cotate sportive americane a cedat nervos chiar pe terenul de tenis. În timp ce se apropia să piardă în runda a patra, pe fondul unui joc plin de erori a izbucnit în lacrimi chiar în timpul partidei. Un clip video a circulat pe internet cu sportiva în timp ce încerca să își ascundă lacrimile acoperindu-și fața cu un prosop.

Imagini sfâșietoare cu Anisimova: a început să plângă în timpul meciului

Amanda Anisimova (24 de ani, 10 WTA) nu a fost deloc în formă la Openul Canadian, turneu care se desfășoară la Toronto, în țara sa natală. Presiunea și-a spus cuvântul, iar americanca a clacat atunci când a văzut că jocul nu e deloc la nivelul adversarei sale.

A izbucnit în lacrimi când a mers pe bancă la schimbul de terenuri. Cu greu și-a stăpânit emoțiile, iar când a izbucnit în plâns a pus prosopul pe față să nu fie surprinsă de camerele TV.

Fanii au reacționat rapid pe rețelele sociale și au spus că sunt mândri de sportiva lor chiar dacă aceasta a cedat încă din turul patru în fața Elinei Svitolina, scor 2-6, 4-6.

„Asta mi-a frânt inima în bucăți. Nimic nu i-a ieșit astăzi, dar S-A LUPTAT în ultimele câteva game-uri și a salvat acele mingi de meci. Asta era tot ce aveam nevoie să văd… ACEL SPIRIT LUPTĂTOR ÎNCĂ ESTE ÎN EA. Sunt mândru/mândră de tine, Amanda. Te iubesc multtttt”, a scris unul dintre fanii Amandei Anisimova, pe rețelele sociale.

Adversara a lăudat-o chiar dacă a avut o prestație modestă: „E extraordinară”

Elina Svitolina (31 de ani, 9 WTA) a avut o reacție de mare campioană la adresa adversarei sale Deși a dominat-o tot meciul, ucraineanca a descris-o pe aceasta ca fiind o „jucătoare extraordinară”.

„Este o jucătoare extraordinară, așa că mă așteptam să revină puțin mai mult. Uneori joacă foarte precis, așa că nu a fost ușor, dar sunt foarte mulțumită de modul în care am putut gestiona (jocul) la 5-4 și să servesc pentru a închide meciul.”, a precizat Svitolina, notează sportskeeda.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]