MERCATO Transferul zilei pentru Universitatea Craiova! E oficial

Sonia Baciu
Transferul zilei pentru Universitatea Craiova! E oficial
Transferul zilei pentru Universitatea Craiova. Foto: SportPictures

Universitatea Craiova, campioana României, a realizat transferul zilei și l-a vândut pe fundașul central Juraj Badelj (22 de ani) celor de la Aris Limassol.

Potrivit Fanatik, gruparea din Bănie va primi în schimbul lui Badelj o sumă importantă, plus 15% dintr-un viitor transfer.

Transferul zilei pentru Universitatea Craiova

Univeristatea Craiova a realizat transferul zilei prin vânzarea lui Juraj Badelj la Aris Limassol, în schimbul a 600.000 de euro, la care se adaugă și 15% dintr-o eventuală vânzare în viitor, ceea ce ar putea să fie o adevărată lovitură pe piața transferurilor, notează sursa menționată. Aceasta susține că fundașul deja era pe picior de plecare de la club, după gafa pe care a făcut-o în meciul cu Dinamo, când campioana României a pierdut cu scorul de 5-1.

„Universitatea Craiova anunță transferul definitiv al fundașului central Juraj Badelj la formația cipriotă Aris Limassol.
Îi mulțumim pentru devotamentul și profesionalismul de care a dat dovadă în tricoul alb-albastru și îi dorim mult succes în noua etapă a carierei! Mult succes, Juraj”, au scris cei de la Universitatea Craiova.

A fost un efort comun al acţionarilor. Rotaru este liderul, el conduce. Mutarea este făcută cu toţi acţionarii. L-au invitat la un meci din cupele europene pe patronul lui Aris Limassol, care a devenit partener de afaceri. L-au ţinut în Craiova câteva zile.

Deşi a jucat foarte slab, Craiova a reuşit să îl vândă cu 600.000 de euro plus procente la Aris Limassol. Este o sumă extraordinară”, scriu cei de la Fanatik.

Juraj Badelj a fost transferat în ianuarie 2023 de la NK Rudes pentru 200.000 de euro și și-a făcut repede loc în echipă.

Juraj Badelj, prezentat oficial de Aris Limassol

Fundașul croat a fost deja prezentat oficial de către Aris Limassol, anunțul fiind făcut în cursul acestei dimineți, pe contul de Facebook al clubului.

„Bine ai venit, Juraj. Aris Limassol l-a transferat pe fundașul central croat Juraj Bandeli, în vârstă de 22 de ani, de la campioana României, Universitatea Craiova, cu un contract pe o durată de 5 ani.

În sezonul trecut, a câștigat campionatul, Cupa și Supercupa României, înregistrând 26 de prezențe în toate competițiile”, au scris cei de la Aris Limassol.

Universitatea Craiova – FC Argeș, în runda 4 din Superliga

Universitatea Craiova joacă, duminică, cu FC Argeș, în meciul contând pentru etapa 4 din Superliga. Partida este programată de la ora 21:30.

Universitatea Craiova și FC Argeș sunt la egalitate de puncte, 6, pe locul 3, respectiv pe locul 5, fiind departajate de golaverajul mai bun al campioanei.

  • În sezonul trecut, Universitatea Craiova s-a impus în trei dintre cele patru meciuri directe.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri