Runda cu numărul 4 a SuperLigii a început vineri seară, la Arad, cu episodul numărul 76 al duelurilor UTA – Rapid, pe scena primului eșalon fotbalistic al țării.
Pe lângă tradiție, meciul a fost condimentat și de rivalitatea galeriilor. Cea giuleșteană e înfrățită cu „ultrașii” lui Poli Timișoara, care – de altfel – și-au și sprijinit „frații” în peluza de pe „Francisc Neuman”. De altfel, rapidiștii au jucat în „alb-violet” la Arad, culorile tradiționale ale formației de pe Bega.
Pe gazonul arenei arădene ce a rezistat bine în ciuda ploii torențiale căzute în orașul de pe Mureș, cei aproximativ 10 mii de spectatori au văzut destule faze de poartă, dar nici un gol: 0-0!
Adrian Mihalcea a revoluționat „11″ – le utist față de deplasarea pierdută la Volnuntari (0-1), cu Tordai între buturi, dar și Ouaneh și Sinani, în locurile lui Pospelov și Coman.
Dincolo, Daniel Pancu a confirmat formula ce i-a ascuns mingea CFR-ului timp de o repriză, cu mențiunea că, în locul lui Pașcanu, a fost introdus Graovac.
Giuleștenii au început sus în teren și pe o recuperare rapidă, Dobre s-a prezentat la șut, la marginea careului, dar a „înălțat zmeul”. Replica a venit tot cu o execuție de la distanță, de această dată mai reușită, semnată cu exteriorul de Roman, dar mingea s-a dus de puțin pe lângă bara din dreapta lui Aioani.
Gazdele au simțit că se poate și purtat câteva atacuri rapide ce au destabilizat defensiva lui Pancu. Înainte de acestea, Odada a reluat din cădere de puțin pe lângă, după care, la interval de două minute (27 și 29), arădenii au ajuns perisculos la finalizare.
Mai întâi, au făcut-o prin Pitu, care – însă – a tras moale, după care mijlocașul crescut de Gică Hagi i-a pasat perfect lui Padula, care, singur singurel în 10 metri ușor lateral stânga a zguduit transversala.
Pe finalul primei reprize, chiar Alexi Pitu a ieșit cu targa de pe teren, primele previziuni fiind sumbre, ruptură de ligamente la genunchi. Pe teren a apărut Tzionis, care a avut ocazia finalului de repriză.
Gazdele au recuperat un balon după un corner al adversarilor, Roman l-a deschis perfect pe internaționalul cipriot, care a întârziat execuția de la 40 de metri, iatr când trimis – în sfârșit – singurul șut al reprizei de la Arad, Aioani se întorsese între buturi.
Evident, Daniel Pancu nu avea motive de mulțumire și a mutat cu Onea și Filip Stojilkovic, atacantul elvețian sosit miercuri de la Pisa. Iar vâful de 2 milioane de euro al giuleștenilor a avut nevoie de 6 minute să-și creeze o primă ocazie, cu pătrundere în stânga și un șut din unghi respins de lângă bara de la colțul scurt de Tordai.
Înainte de fi schimbat, kosovarul Sinani putea fi erou dacă reluarea sa din careul mic era mai puternică. Așa însă, Aioani s-a repliat și a acordat cornerul. De pe bancă a venit și Petrila și 3 minute mai târziu a ajuns față în față cu Tordai, dar a tras în pieptul acestuia.
La fel de mare a fost și ocazia lui Moruțan la faza următoare, polivalentul mijlocaș al giuleștenilor a tras telefonat, din 14 metri, exact pe direcția lui Tordai.
Portarul arădenilor, despre care se spune că va pleca de la Arad când va semna Marcio Rosa (ajuns deja la Arad), a fost providențial, în minutul 79. Atunci, Sota a preluat greșit un balon la mijlocul terenului, Petrila a scăpat în viteză, avându-i pe Moruțan și Dobre cu el și doar Padula între ei, dar a preferat să tragă el și Tordai și-a lăsat bine piciorul în spate și a respins.
Ultimele 10 minute s-au jucat pe contre, cu un plus pentru Rapid, care a avut un joc ceva mai legat. În chiar primul minut de prelungire, Stojilkovic a primit o minge în adâncime, l-a întors cumva pe Pospelov, dar apoi s-a aruncat în careu și a văzut „galbenul” pentru simulare. Pancu a protestat pe margine, solictând un penalty și a fost avertizat și el.
Meciul s-a încheiat fără goluri (0-0), cu reprize distincte. Prima a aparținut gazdelor, cu ocaziile lui Padula și Tzionis și a doua giuleștenilor, care au ratat prin Petrila, în două rânduri și Moruțan. Una peste alta, ambele echipe au părut mulțumite, primind aplauze din partea galeriilor. Până la urmă, cu punctul de la Arad, în această seară Rapidul e prima pe primul loc în SuperLigă.
Formații:
UTA: Tordai – Dorobanțu (Pospelov, 87) Oauneh, Benga, Padula – Odada, Sota – Abdallah (Țăroi, 87), Al. Roman (Papeau, 61) Pitu (Tzionis, 42) – Sinani (Coman, 61). Rezerve neutilizate: Gorcea – Bădescu, Ile. Antrenor: Adrian Mihalcea
Rapid: Aioani – D. Ciobotariu (R. Pop, 73), Graovac, Kramer, Sălceanu (Onea, 46) – Bubanja (Petrila, 62) Vulturar, Grameni – Moruțan (Kamara, 87) Kodor (Stojilkovic, 46), Dobre. Rezerve neutilizate: Ungureanu – Graovac, Jambor, El Sawy, Niculcea, An. Șucu, Celik. Antrenor: Daniel Pancu
Arbitri: George Cătălin Roman (Timișoara) – George Neacșu (Pitești), Alexandru Filip (Constanța). Rezervă: Dan-Ștefan Buzărnescu (Craiova)
HUB-ul VAR: Adrian Cojocaru (Galați), Sebastian Gheorghe (Suceava)
Observator FRF: Marcel Savaniu (Satu Mare)
Delegat LPF: Adrian Pitu (Constanța)