Atacantul Filip Stojilkovic (26 de ani), proaspăt transferat la Rapid, a oferit o primă reacție în calitate de jucător al giuleștenilor.
Elvețianul cu cetățenie sârbă a sosit în Capitală sub formă de împrumut de la Pisa, cu opțiune de cumpărare. A vorbit despre discuțiile purtate cu noul său antrenor, Daniel Pancu (48), explicând de ce a acceptat oferta bucureștenilor. „Pancone” a fost ridicat în slăvi: „O legendă a clubului”.
Filip Stojilkovic și Daniel Pancu au vorbit despre așteptările pe care tehnicianul Rapidului le are de la atacant. Cert e că vârful de careu poate învăța multe de la noul său „principal”.
Jucătorul cu profil ofensiv a punctat faptul că „Pancone” este o legendă a Giuleștiului și a făcut o promisiune îndrăzneață: „Îi voi mulțumi pe teren”. În același timp, Pancu a fost numit „nebun”, dar Stojilkovic a avut intenții pozitive în acest context.
„Când am vorbit cu el, mi-a spus de toate lucrurile pe care le știe pentru postul de atacant. Am ce învăța de la el. A fost un atacant bun și este o legendă a clubului.
Îi mulțumesc mult că m-a dorit la echipă. Îi voi mulțumi pe teren. Energia lui este similară cu energia unui om prietenos, dar este nebun ca și mine, dornic să câștige”, a declarat Filip Stojilkovic, potrivit Rapid TV.
„Crescut în Academia celor de la FC Zurich, Stojilkovic are deja o experiență bogată la nivel internațional, evoluând în patru campionate europene. Atacantul elvețian a trecut, de-a lungul carierei, pe la cluburi precum FC Wil 1900, FC Sion și FC Aarau (Elveția), Hoffenheim, Darmstadt 98 și FC Kaiserslautern (Germania), OFK Belgrad (Serbia) și KS Cracovia (Polonia). Ultima sa experiență a fost în Serie A, la AC Pisa, club de care aparține”, se arată pe site-ul oficial al grupării bucureștene
Daniel Pancu a transmis că șefii clubului vor fi încântați de efortul financiar pe care l-au făcut. Singura problemă a lui Filip Stojilkovic la Rapid ar putea fi cea legată de adaptare, în viziunea „principalului”:
„E un jucător foarte bun, rămâne doar să se adapteze cât mai repede, dar fiind un jucător valoros, nu cred că va avea probleme.
A jucat și în Polonia, a marcat destule goluri și mai toate meciurile s-au jucat într-o atmosferă asemănătoare cu ce avem noi aici. Cred că e un detaliu de care a ținut cont Filip Stojilkovic în alegerea lui de a fi alături de noi.
Dacă se adaptează, conducerea va fi super încântată de efortul pe care l-a făcut (n.r. – 200.000 de euro pentru împrumut), vă spun sigur. L-am văzut în multe meciuri”.