Cornel Dinu, dezvăluiri incredibile despre ce se ascunde în spatele întârzierii construcției noului stadion Dinamo: „Din păcate, nu se recunoaște că sunt niște probleme deosebite”

Sonia Baciu
Cornel Dinu, dezvăluiri incredibile despre ce se ascunde în spatele întârzierii construcției noului stadion Dinamo: „Din păcate, nu se recunoaște că sunt niște probleme deosebite”
Cornel Dinu, dezvăluiri incredibile despre întârzierea construcției noului stadion Dinamo Foto: Sport Pictures

Cornel Dinu (78 de ani), legendă a clubului din „Ștefan cel Mare”, a făcut dezvăluiri incredibile despre ce se ascunde în spatele întârzierii construcției noului stadion Dinamo, care avea un cost inițial de 172 de milioane de euro (cu TVA).

Demolarea vechiului stadion a fost demarată la finalul anului trecut, după după prima etapă din proiect lucrările au fost oprite.

Cornel Dinu: „Dacă nici eu nu știu situația acestui stadion, înseamnă că nu mai știe nimeni”

Construcția noului stadion Dinamo este întârziată, după ce lucrările de demolare au fost „înghețate” în primăvară, iar Cornel Dinu are făcut dezvăluiri incredibile legate de ceea ce se află în spatele acestei situații.

„(n.r. – despre stadion) Păi, dacă nici eu nu știu situația acestui stadion, înseamnă că nu mai știe nimeni. Să facem puțină istorie: stadionul a fost construit la sfârșitul anilor ’40, pe o groapă, care era o zonă mlăștinoasă din București.

Apa a fost mereu un mare impediment, stadionul a avut mereu de suferit. Eu am făcut niște lucrări teribile și am reușit să recondiționez stadionul acesta. L-am ridicat aproape un metru, am izolat aproape toate sursele de inundații care veneau din Floreasca și din Ștefan cel Mare, am refăcut și sala de atletism.

Atunci am făcut și pista și tabela de marcaj. Din păcate, nu se recunoaște că sunt niște probleme deosebite din acest punct de vedere. Este și o linie energetică ce traversează stadionul, deci sunt niște lucrări prealabile care trebuie făcute. De asta avizul de construcție a fost aproape zi de zi amânat.

Am fost pus în situația de a încerca să repar stadionul la sfârșitul anilor ’90. Este un aviz amânat fiindcă sunt probleme de istoric, de suprafața pământului, de apa freatică care este foarte apropiată în zona respectivă”, a declarat Cornel Dinu, pentru Voyo Sport 1, citat de Sport.

Constructorul a cerut o suplimentare a costului pentru noul stadion Dinamo

De altfel, tocmai aceste probleme descoperite la finalizarea studiilor de pe teren, duc la o creștere a costului pentru ridicarea noului stadion Dinamo.

Costructorul, format din asocierea Bog’Art SRL (liderul asocierii), ACI Cluj SA, Dico și Țigănaș Birou de Proiectare SRL și UTI Construction and Facility Management SA, a cerut modificarea unor soluții tehnice prevăzute în documentația de atribuire, între care construirea galerie de beton pentru rețeaua de termoficare, precum și proiectul tehnic – infrastructură teren.

Iar pentru realizarea acestor modificări, costul suplimentar este de 30 de milioane de euro.

Ionuț Popa, președintele CS Dinamo, a dat asigurări că noul stadion Dinamo, care va avea o capacitate de peste 26.000 de locuri, va fi gata în 2028.

Mai mult decât atât, ar putea chiar găzdui o finală de cupă europeană, în 2029 sau 2030, potrivit oficialului clubului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]