DECLARAȚII Gigi Becali, mesaj în direct pentru Mihai Stoica: „Frate, prieten, dar când te faci de râs, trebuie să intervii”

Gigi Becali, mesaj în direct pentru Mihai Stoica: „Frate, prieten, dar când te faci de râs, trebuie să intervii”
Finantatorul clubului FCSB, Gigi Becali, soseste la Biserica Sfantul Elefterie din Bucuresti, vineri, 10 aprilie 2026, pentru a participa la slujba de inmormantare a fostului antrenor Mircea Lucescu. Patronul campioanei Romaniei a venit sa ii aduca un ultim omagiu legendarului tehnician si sa transmita condoleante familiei Lucescu. ALEX NICODIM / MEDIAFAX FOTO

Gigi Becali s-a săturat și i-a dat în direct, la TV, un ultimatum lui Mihai Stoica.

Președintele Consiliului de Administrație și managerul general al roș-albaștrilor l-a dezamăgit pe patron. Mihai Stoica a primit undă verde să se ocupe de echipă, dar de când i-a cedat Becali frâiele echipei, lucrurile s-au schimbat dramatic.

Ultimatum anunțat pentru Mihai Stoica: „Am încredere până la un moment dat”

FCSB nu se regăsește nici după eliminarea din cupele europene. Farul a condus cu 2-0 la pauză, fiind aproape de a da lovitura pe terenul fostei campioane. Schimbările făcute de Becali la pauza meciului au avut efect, iar Dawa și Joao Paulo au restabilit egalitatea până la final. Florin Tănase a irosit și o lovitură de pedeapsă.

Pentru Gigi Becali e deja prea mult și se gândește serios să renunțe la echipă. E convins că nu va avea de ales și va trebui să schimbe ceva și în cadrul staff-ului dacă lucrurile vor continua la fel, iar Mihai Stoica e primul vizat.

„Eu am făcut 68 de ani luna asta, am intrat pe 69. Crezi că mai am eu chef să mă duc la echipă să aflu eu scandalurile? E MM acolo, eu am încredere în el. Dar o să am încredere până la un moment dat. Frate, prieten, dar când te faci de râs, trebuie să intervii. O să vedem, încă mai am încredere, el o să vină cu scuze. Eu încerc orice e posibil”, a transmis Becali, la Prima Sport.

Gigi Becali se gândește să renunțe la fotbal

Latifundiarul din Pipera s-a săturat de rezultatele slabe ale echipei sale și a făcut un anunț șoc în miez de noapte. E tentat să cedeze FCSB dacă nu va reuși să repună echipa pe picioare.

„Probabil sunt puțin înapoiat, dar nici nu vreau să mă modernizez. Dacă e nevoie și simt că așa e, mai stau un an – doi… e posibil, mă bate gândul la asta, dacă nu mă pricep să iau fotbaliști, să mă bazez pe alții…

Vând echipa și cu asta basta! Dacă vrei să faci bani acum, trebuie să știi cu tehnologia.”, a mai precizat milionarul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]