După ce sportivii români au revenit cu opt medalii de la Campionatele Europene de la Varese, Elisabeta Lipă a avut un mesaj adresat direct premierului Ilie Bolojan.
Canotorii români continuă să facă performanțe deosebite în mandatul Elisabetei Lipă la Federația Română de Canotaj. Fosta mare sportivă a profitat de acest moment, iar în cadrul evenimentului organizat în cinstea noilor campioni europeni a menționat faptul că aceștia ar trebui să primească premiile care li se cuvin din partea statului român.
Elisabeta Lipă a făcut un apel la premierul României să ia măsuri nu doar pentru canotori, ci pentru toți sportivii români. Președintele FRC a anunțat că nu s-au mai dat premieri de anul trecut, iar sportivii au dreptul de a fi răsplătiți pentru rezultatele lor remarcabile.
„Vreau să abordez un subiect foarte sensibil pentru că, din diverse motive, nu este abordat de nimeni din lumea sportului. Dar eu, ca fostă sportivă care a fost în locul lor și știe ce înseamnă să muncești și drepturile tale să nu fie răsplătite, fac un apel către premierul României Ilie Bolojan.
Pentru că am văzut că îi place sportul, (n.r. fac apel) să susțină acești sportivi pentru că instituția guvernamentală care ar trebui să se ocupe de acest lucru nu știu ce obiective are. Dar este clar că a intrat în istoria sportului românesc. În anul 2025 și suntem la jumătatea anului 2026, nu a acordat nicio premiere niciunui sportiv de la nicio ramură fie ea olimpică, fie ea neolimpică.
Eu înțeleg că trecem printr-o perioadă de criză, dar eu cred că sportul românesc sau finanțarea care trebuie acordată în urma rezultatelor acestor sportivi nu va sărăci bugetul României.
Apelul meu sper să fie auzit de premierul României și să ajute instituția guvernamentală, respectiv ANS, să premieze nu doar canotorii. Eu nu fac apel doar pentru canotaj. Așa cum v-am spus, niciun sportiv din nicio ramură sportivă, fie ea olimpică sau neolimpică, nu a fost premiat. Deci ANS este campioană la acest capitol în anul 2025 și în cele 7 luni din 2026. Nu are niciun motiv să nu facă acest lucru (n.r. să ofere premierile)”, a declarat Elisabeta Lipă, notează as.ro.
Elita canotajului este din România. Sportivii noștrii și-au consolidat statutul de superputere mondială la acest sport. S-au obținut nu mai puțin de 8 medalii la Varese: 6 medalii de aur, 1 de argint și 1 de bronz.
Medalii de aur:
Medalii de argint și bronz: