EXTRA Dorit de FCSB, Denis Drăguș a ajuns la București! Soția l-a dat de gol

Dorit de FCSB, Denis Drăguș a ajuns la București! Soția l-a dat de gol
Vanessa și Denis Drăguș / Fotomontaj ProSport

Denis Drăguș (27 de ani) a ajuns în România! Fotbalistul ofensiv al celor de la Trabzonspor nu intră în vederile antrenorului Fatih Tekke pentru sezonul următor.

Atacantul român este dorit de Gigi Becali la FCSB, dar și alte cluburi din Turcia vor să obțină semnătura lui Denis Drăguș. Fotbalistul a decis să se întoarcă în București pentru câteva zile, însă nu pentru a semna cu FCSB.

Dorit de FCSB, Denis Drăguș a ajuns la București! Soția l-a dat de gol

Chiar Vanessa, soția lui Drăguș, este cea care l-a dat de gol pe jucător cu privire la revenirea acestuia în România. Frumoasa nevastă de fotbalist a organizat o petrecere pentru câțiva copii, iar în pozele surprinse s-a regăsit și Denis Drăguș.

„Astăzi, împreună cu Diana și TumiLand, am adus o explozie de bucurie în inimile unor copii care înseamnă enorm pentru mine. Nu doar fetițele mele au trăit magie astăzi, ci mai ales îngerii mei, copiii Sarei. Iar asta mi-a umplut sufletul într-un mod pe care cuvintele cu greu îl pot descrie.

Nu există dar mai frumos decât să vezi ochii unui copil luminându-se de fericire. Trăiesc pentru astfel de momente. Pentru surprizele care rămân amintiri, pentru îmbrățișările sincere, pentru râsetele care fac timpul să stea în loc.

Ador să le fac surprize și să le ofer daruri. Mulțumesc din inimă, Diana și TumiLand, pentru că ne-ați oferit șansa să transformăm o zi obișnuită într-o poveste pe care copiii o vor purta mult timp în suflet.

Și mai presus de toate, mulțumesc ție, Sara. Esti eroul meu. Ești mama care îmi amintește în fiecare zi ce înseamnă iubirea necondiționată, puterea și dăruirea. Copiii tăi cresc înconjurați de o iubire atât de frumoasă, iar asta se vede în fiecare zâmbet al lor. Sunt binecuvântată că faceți parte din viața mea și vă iubesc din toată inima”, a fost mesajul Vanessei Drăguș pe contul personal de Instagram.

De ce nu poate ajunge Denis Drăguș la FCSB!

Gigi Becali îl dorește pe Denis Drăguș la FCSB, însă doar dacă vine liber de contract. Patronul roș-albaștrilor îi promisese că-i va oferi un salariu de 1 milion de euro anual, cu tot cu bonusurile pentru calificarea în grupa principală din Conference League.

FCSB însă a fost umilită de Auda în turul 2 (scor general 3-7) și a fost eliminată din competiția europeană. Astfel, un eventual transfer al lui Drăguș la FCSB pare mai mult o variantă SF.

Totodată, trebuie specificat faptul că Denis Drăguș mai are contract doi ani cu Trabzonspor, echipă unde câștigă anual 1.6 milioane de euro. În acest moment există alte cluburi din Turcia care doresc să-l împrumute pe fotbalistul român, plătind și o parte din salariul său.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]