Fostul antrenor de la Hermannstadt, Marius Măldărășanu (51 de ani), urmărește cu mare atenție meciurile din Superliga și a lansat un mesaj înaintea derby-ului Rapid – CFR Cluj.
Duminică, 2 august, giuleștenii primesc vizita „feroviarilor” din Gruia, la 21:30, în etapa a treia din Superliga. ProSport pune meciul la dispoziția urmăritorilor în format LIVE TEXT. Posturile TV Digi Sport 1 și Prima Sport 1 transmit partida în direct.
Acest derby va fi unul special pentru Daniel Pancu (48). Recent, fostul coechipier al lui Marius Măldărășanu a ajuns pe banca tehnică a Rapidului, chiar după plecarea de la CFR Cluj. Despărțirea lui „Pancone” de ex-campioana Superligii nu a fost una lină, lăsându-se cu scandal.
Sezonul trecut, giuleștenii au sperat chiar la titlu, sub comanda lui Costel Gâlcă (54). Din păcate pentru ei, play-off-ul a adus noi prestații lamentabile din partea lor. Astfel, Rapid a încheiat mini-campionatul de primăvară pe locul cinci, departe de obiectiv.
Acum, Măldărășanu consideră că Pancu are atuurile necesare pentru a face o figură frumoasă și îi ține pumnii „principalului” din Giulești.
„Eu chiar îmi doresc ca «Pancone» să reușească să ducă Rapidul unde îi este locul, să prindă cupele europene, poate ăsta e primul obiectiv. Pe urmă, ce va fi, nu știu”, a declarat Marius Măldărășanu, citat de către jurnaliștii de la sport.ro.
Înaintea duelului cu CFR Cluj, Daniel Pancu a lansat un soi de avertisment în direcția jucătorilor săi.
„E primul derby al sezonului. Vine cam repede, dar sper să fim pregătiți la ora jocului, pentru că întâlnim o echipă în mare formă, poate cea mai în formă din campionat la ora asta.
În ultimele două jocuri au marcat foarte mult, puteau să o facă de mult mai multe ori. Au jucători de mare calitate în atac, dar consider că îi cunosc și eu destul de bine pe cei care vor fi implicați duminică, la noi acasă.
Sper să fim echipa care va câștiga, pentru că e inadmisibil, din punctul meu de vedere, ca la o echipă cu pretenții, cum e Rapid, să ai parte de o serie lungă, foarte lungă, imposibil de lungă (n.r. – 12 meciuri fără victorie în toate competițiile) în care nu bați CFR-ul”, a declarat „Pancone”.
Iată rezultatele înregistrate de către cele două echipe în primele runde ale campionatului: