LIVE 🚨 Corvinul – Sepsi Live Text Online, în etapa 3 din Superliga. Echipa hunedoreană forțează, iar covăsnenii se apără tot mai greu

Gigi Grigorescu
Corvinul - Sepsi Live Text Online, în etapa 3 din Superliga. Echipa hunedoreană forțează, iar covăsnenii se apără tot mai greu
Corvinul și Sepsi se întâlnesc în etapa 3 a Superligii. Sport Pictures
19:26

Min. 77: info meci

Echipa hunedoreană forțează, iar covăsnenii se apără tot mai greu.

19:23

Min. 45+1: info meci

Abualnadi înscrie cu capul, de la un metru, dar golul este anulat pentru ofsaid.
19:06

Min. 34: gol Sepsi, 1-1

Formația din Sfântu Gheorghe dă replica la nici două minute prin Matei, care trimite mingea în plasă cu un șut la colțul lung.

19:04

Min. 32: gol Corvinul, 1-0

Bratu înscrie cu un șut de la aproximativ 18 metri, după o acțiune personală.

18:33

Min. 5: info meci

Echipa hunedoreană este cu fundașii la mijlocul terenului.

17:47

Echipele de start

Corvinul (1-4-2-3-1): C. Sandu – F. Iacob, F. Ilie, Abualnadi, I. Neacșa – Bratu, Hrezdac, Ribeiro, Fabry – Yeboah, Espinosa. Antrenor: Florin Maxim
Rezerve: Frânculescu, R. Deaconu, Albino, Gillard, Hayatu, Ivancevic, Manloache, Pîrvulescu, Blada, Goodlad, Zanc

Sepsi (1-4-2-3-1): Lazar – Cascardo, Vîrtej, S. Karamoko, Vianna – C. Matei, Silaghi, D. Andrei – Batzula, Heras, Bamgboye. Antrenor: Ovidiu Burcă
Rezerve: Gyenge, Cmiljanic, Daguin, De Kamps, Dobrosavlevici, Ghimfuș, Mawa, A. Nistor, Oberlin, Oteliță, Vătăjelu

Meciul de pe Stadionul „Francisc Neuman” din Arad este arbitrat la centru de Horațiu Feșnic, ajutat la linii de Marius Badea și Alexandru Vodă.
În camer VAR vor fi Iulian Dima și Claudiu Marcu.

Meciul Corvinul – Sepsi are loc în etapa 3 din Superliga, sezonul 2026-2027, iar partida este Live Text Online pe www.prosport.ro.

De asemenea, duelul de pe stadionul „Francisc Neuman” din Arad poate fi urmărit la televizor pe posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

Corvinul – Sepsi Live Text Online în etapa 3 din Superliga

Corvinul Hunedoara și Sepsi OSK Sf. Gheorghe, formații nou-promovate, se duelează, duminică, 2 august 2026, de la ora 18:30, în etapa cu numărul 3 din Superliga României.

În runda 2, Corvinul a fost învinsă în deplasare de Farul Constanța, scor 0-2. În schimb, în etapa inaugurală, gruparea din Hunedoara a bătut-o fără drept de apel pe Csikszereda Miercurea Ciuc, 3-0. Astfel, înaintea jocului de duminică, formația antrenată de Florin Maxim se află pe locul 10 în clasament, cu 3 puncte.

Tot 3 puncte are și Sepsi, care este pe 12. În etapa precedentă, Sepsi a bătut-o pe U Cluj, scor 1-0, însă în runda inaugurală, echipa din Sfântu Gheorghe a cedat în Giulești, 0-1 cu Rapid.

La capitolul dueluri directe, cele două formații s-au întâlnit de trei ori în stagiunea 2025-2026 de Liga 2. În sezonul regular, Corvinul s-a impus în deplasare, 2-0, iar Sepsi a câștigat la Hunedoara, 1-0.

În schimb, disputa din play-off și cea mai recentă, consemnată pe 2 mai 2026, s-a încheiat cu o victorie a lui Sepsi, scor 2-1 la Sfântu Gheorghe.

Echipele probabile

Corvinul Hunedoara: Sandu – Iacob, F. Ilie, Abualnadi, I. Neacșa – Hrezdac, Ribeiro – Fabry, Yeboah, Pîrvulescu – Gillard
Rezerve: Frânculescu, Blaga – Albino, Ivancevic, Ș. Manolache, G. Bratu, R. Deaconu, Goodlad, Espinosa, Hayatu, Zanc
Antrenor: Florin Maxim

Sepsi OSK: Lazar – Cascardo, Vîrtej, S. Karamoko, Vianna – C. Matei, Silaghi – Heras, D. Andrei, Batzula – Bamgboye
Rezerve: Gyenge, Vătăjelu, Oteliță, Păcurar, Daguin, Ghimfuș, Cîmpean, Mawa, Oberlin, A. Nistor, Cmiljanic
Antrenor: Ovidiu Burcă

Stadion: „Francisc Neuman” (Arad)
Arbitru: Feșnic Horațiu (Cluj). Asistenți: Badea Marius (Vâlcea), Vodă Alexandru (Alba)
Arbitru VAR: Dima Iulian (București). Asistent VAR: Marcu Claudiu (Constanța)

Declarațiile antrenorilor

La conferința de presă premergătoare jocului de duminică, Florin Maxim a amintit de precedentele trei dispute dintre Corvinul și Sepsi, toate înregistrate în sezonul trecut de Liga 2:

„Va fi 100% un meci intens, ne cunoaștem adversarii de duminică. Am jucat și anul trecut de trei ori contra lor. Îmi rămân în minte meciurile pierdute, chiar dacă am făcut două partide bune. Dar, acum va fi cu totul și cu totul alt joc.

Și ei au schimbat la nivelul lotului, la fel și noi. E început de campionat, iar ei vin după un rezultat favorabil și o prestație bună cu U. Cluj. În schimb, noi venim după un meci greu, în deplasare, în care am rămas în zece oameni și din care nu am scos nimic.

Am avut vizionarea celor de la Sepsi și am văzut o echipă foarte bună pe tranziții, unde ne-au suprins și în campionatul trecut. Sperăm să facem un meci exact și să ne adjudecăm cele trei puncte. E clar că va fi un meci intens, căci și adversarul propune și joacă un fotbal deschis, modern, fizic”, a punctat antrenorul Corvinului.

Din tabăra adversă, Ovidiu Burcă a transmis următoarele:

„Împotriva Corvinului și anul trecut am avut meciuri extrem de grele în Liga a 2-a. Au un antrenor foarte bun, au un concept de joc foarte clar și jucători care evoluează împreună de foarte mult timp.

Au îmbunătățit și echipa, aducând acum, în această pauză, competițională, niște jucători de foarte mare calitate. Deci ne așteaptă un meci extrem de dificil. Eu consider că a fost cea mai bună echipă, cu cel mai bun joc, din sezonul trecut din Liga 2-a.

Meciurile cu ei au fost extrem, extrem de grele, chiar dacă am reușit să ieșim cu bine din ele, dar i-am simțit și știm foarte clar că va fi un adversar extrem de dificil. Nu s-au schimbat multe lucruri, nici la ei, nici la noi. Sunt convins, așa cum îl știu eu pe Max, că va juca și acum un un fotbal proactiv și la fel și noi.

Cred că lucrurile nu se schimbă în esența lor și cred că va fi un meci bun. Ca de fiecare dată când ne-am întâlnit, unii împotriva celorlați, au ieșit meciuri spectaculoase, meciuri care au consumat foarte mult echipele, din punct de vedere mental și fizic”, a declarat tehnicianul lui Sepsi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]