Nirmal Purja, unul dintre cei mai apreciați alpiniști ai tuturor timpurilor, s-a stins din viață în urma unei avalanșe produse pe Broad Peak, muntele de 8.051 metri din nordul Pakistanului. Avea doar 43 de ani și se afla într-o expediție cu alți nouă alpiniști.
Nepalezul s-a făcut remarcat în 2019, când a reușit să escaladeze cele mai înalte 14 vârfuri ale lumii în șase luni și tot atâtea zile. Povestea sa a fost prezentată într-un documentar realizat de Netflix.
Trebuie spus și că recordul a fost doborât între timp de Kristin Harila și Tenjen Sherpa. Aceștia au reușit să urce pe cele 14 vârfuri în decurs de 92 de zile.
În cursul serii de joi, 30 iulie, Clubul de Alpinism din Pakistan a transmis că un grup de alpiniști au fost surprinși de o avalanșă pe al 12-lea cel mai înalt vârf al lumii, Broad Peak. Printre ei se afla și Nirmal Purja.
Salvatorii au demarat căutările cu ajutorul a două elicoptere militare, identificând în scurt timp două persoane, din nefericire decedate: Nadhira Al Harthy (Oman) și Pur Bahadur Gurung (Nepal). Operațiunea a continuat până sâmbătă, 1 august, când s-au făcut și demersurile necesare recuperării trupurilor neînsuflețite.
„Cu imensă tristeţe confirmăm că Nirmal Purja şi-a pierdut tragic viaţa în urma avalanşei de pe Broad Peak. De asemenea, am primit confirmarea că, din păcate, alţi membri ai expediţiei nu au supravieţuit.
Astăzi nu îl plângem doar Nims, ci pe fiecare viaţă pierdută în această tragedie, inclusiv pe partenerii şi ghizii săi de alpinism, Pur Bahadur Gurung (Yukta) şi Nima Sherpa. Cele mai profunde gânduri, rugăciuni şi condoleanţe se îndreaptă către familiile, prietenii şi cei dragi”, au transmis, prin intermediul unei rețele de socializare, reprezentanții Elite Exped, compania deținută de nepalez.
Recent, Nirmal Purja își dorea să repete isprava din 2019, astfel încât să devină primul alpinist din istorie care urcă de două ori pe cele 14 vârfuri fără oxigen suplimentar. Muntele pe care și-a găsit sfârșitul nu făcea parte din planul inițial, dar a decis să-l escaladeze când a realizat că ar mai rămâne cu un singur obiectiv: Cho Oyu.
„Singura mea bătălie am purtat-o cu omul care am fost ieri. În fiecare zi mi-am împins limitele. Broad Peak, nu cer nimic altceva decât un drum sigur spre vârf și înapoi.
Nu o iau niciodată ușor. În momentul în care piciorul părăsește tabăra, e 100%. Așa a fost și va fi mereu. Nu e doar despre mine, e despre ceea ce reprezint. E despre a arăta unei lumi întregi că orice munte poate fi escaladat”, spunea alpinistul.