Românul care l-a avut ca adversar în Italia pe Franco Baresi. „Milanul lui de atunci lua campionatul acum după zece etape. Cel mai bun fundaș central pe care l-am întâlnit”. EXCLUSIV

Daniel Vlad
Românul care l-a avut ca adversar în Italia pe Franco Baresi. „Milanul lui de atunci lua campionatul acum după zece etape. Cel mai bun fundaș central pe care l-am întâlnit”. EXCLUSIV
Franco Baresi a decedat la 66 de ani Foto Profi Media

Dănuț Lupu, 59 de ani, consideră că Franco Baresi a fost cel mai bun fundaș central pe care l-a întâlnit în carieră.

Fotbalul modial l-a pierdut în cursul zilei de vineri pe unul dintre cei mai mari fundași centrali ai Italiei, dar și unul dintre cei mai buni libero din lume, Franco Baresi.

L-a avut adversar în Italia pe Baresi. „Franco a avut același stil de joc ca Belodedici, chiar dacă nu se asemănau și la fizic”

Fostul căpitan al lui AC Milan a decedat la vârsta de 66 de ani, iar ProSport a stat de vorbă cu unul dintre cei mai buni mijlocași români, Dănuț Lupu, 59 de ani, cel care i-a fost adversar lui Baresi în campionatul Italiei pe vremea în care evolua la Brescia.

„El era mai mare ca mine cu câțiva ani, dar am jucat împotriva lui pe vremea în care ajunsesem la Brescia. Franco avea același stil de joc ca a lui Belodedici. Pasa foarte bine, urca în atac cu mingea la picior destul de des și avea aceeași siguranță ca a lui Belo, deși fizic Belo era mai înalt.

Eu îl consider pe Franco Baresi cel mai bun fundaș central împotriva căruia am jucat în carieră. Deși avea doar 1.76 metri, totuși era o stâncă. Și eu eram greu de dat jos, dar Franco era țapăn bine de tot. L-am întâlnit ca adversar pe teren undeva prin 1994-1995.

Eu erm la Brescia, iar el era liderul de necontestat al marelui AC Milan. Nu uitați că în 1989 Milanul lui Baresi, Gullit, Rijkaard și Van Basten măturase cu Steaua în finala Cupei Campionilor, 4-0.

Baresi a fost cel care l-a crescut și pe Paulo Maldini, iar Milanul ăla al lor lua acum campionatul în Italia după doar zece etape. Eu îi zic fundaș central lui Bresi, că dacă îi spun libero mă ceartă copiii ăștia de prin studiourile emisiunilor de sport. Mi-a părut tare rău când am aflat și eu vineri că a murit Franco Baresi”

„A fost un lider adevărat al Italiei”

Dănuț Lupu regretă nespus dispariția lui Franco Baresi.

„A fost un lider adevărat al Italiei, iar campionatul Italiei a fost din 1980 până prin 1997 – 1998 cel mai puternic campionat din lume. Anii de glorie ai campionatului italian au fost atunci când Platini era la Juve, Maradona la Napoli, iar Baresi, Gullit, Rijkaard și Van Basten erau la Milan. Vă dați seama ce meciuri erau între acești fotbaliști?

După părerea mea Milanul din 1989 a fost cea mai puternică echipă din fotbalul mondial, cea care lejer domina și în zilele noastre. A fost o mare onoare să joc împotriva lui Franco Baresi. Dumnezeu să-l odihnească”, a încheiat. Dănuț Lupu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]