Darius Olaru a debutat în Belgia și a câștigat primul trofeu! Cum s-a descurcat românul

Darius Olaru a debutat în Belgia și a câștigat primul trofeu! Cum s-a descurcat românul
Darius Olaru a câștigat Supercupa Belgiei cu Royale Union SG. Sursă foto: Profimedia. 1 august 2026

Vineri, 31 iulie 2026, Darius Olaru (28 de ani) a debutat oficial în Belgia și a câștigat primul trofeu alături de noua echipă, Royal Union SG.

Fostul căpitan de la FCSB a întâlnit-o pe Club Brugge în Supercupa Belgiei, iar confruntarea a fost decisă la loviturile de departajare.

Darius Olaru a câștigat Supercupa Belgiei! Royale Union SG a învins-o pe Club Brugge la loviturile de departajare

Darius Olaru a plecat de la FCSB în această vară și a semnat cu Royale Union Saint-Gilloise, vicecampioana Belgiei care a încheiat sezonul 2025-2026 la doar 4 puncte în spatele campioanei Club Brugge.

Însă, Royale Union SG și-a adjudecat Cupa Belgiei, după un triumf cu Anderlecht, astfel că în debutul stagiunii 2026-2027 a întâlnit-o pe Club Brugge în Supercupă.

Partida a fost programată vineri, 31 iulie, de la ora 21:30, iar după 90 de minute, tabela a indicat un rezultat de egalitate, 1-1. Nu s-a trecut în prelungiri, ci direct la loviturile de departajare, unde colegii lui Darius Olaru au fost mai preciși și au izbutit să pună mâna pe trofeu.

Cât despre Olaru, mijlocașul fusese implicat în toate amicalele lui Royale Union SG din această vară, inclusiv în unul cu FCSB, iar acum antrenorul a mizat pe el din postura de titular.

Olaru a fost menținut pe teren până în minutul 71 și e clar că mai are nevoie de o scurtă perioadă de adaptare. Site-ul de specialitate Sofascore i-a acordat cea mai mică notă din teren, 6.1, fie că vorbim de titulari sau de jucători intrați pe parcurs în ambele tabere. Louis Patris, tot de la Royale Union SG, a fost primul în fața sa. De asemenea mijlocaș, Patris a primit calificativul 6.2. În schimb, conform Sofascore, cel mai bine notat din teren a fost Promise David, atacantul lui Royale Union SG, cu 7.6.

Ce urmează pentru Darius Olaru

Așadar, un debut superb pentru Darius Olaru, care la primul meci oficial în Belgia și-a adjudecat și primul trofeu.

Urmează acum manșa întâi a dublei din turul 3 preliminar UEFA Champions League. Marți, 4 august, de la ora 21:00, Royale Union SG primește vizita lui Bodo/Glimt, din Norvegia. Returul e programat pe 11 august, de la ora 19:00.

Însă, până la meciul decisiv cu norvegienii, Royale Union SG va debuta și în campionatul Belgiei, pe 8 august, de la 21:45, în deplasare cu Westerlo.

Revenind la Darius Olaru, alături de fosta lui echipă, FCSB, mijlocașul a câștigat nu mai puțin de cinci trofee, și anume: două titluri, o Cupă și două Supercupe ale României.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Ce avere avea generalul Dorin Ioniță. Relația secretă ar fi declanșat un adevărat război pentru bunuri
Cancan.ro
Ce se va întâmpla cu românii din UK dacă se destramă Marea Britanie: „Am putea asista la războaie”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Apariție incendiară a vedetei la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Ultimele zile din viața Mădălinei Apostol. Tatăl fiicei sale dezvăluie ce au vorbit cu doar câteva ore înaintea tragediei
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
Un nou record pentru benzina standard: e la doar un ban de pragul de 10 lei/litru.
Promotor.ro
VESTE ÎNGROZITOARE! Atacantul a fost internat la terapie intensivă! ERA SĂ SE ÎNECE ÎN PISCINĂ!
Mediafax Italia
Nu a marcat niciun gol, dar E PREFERATUL suporterilor Barcelonei! Reacțiile sale din tribune SUNT VIRALE!
Mediafax Spania