Continuă în Serie B! Rareș Burnete nu a vrut să audă de Superliga și a semnat cu FC Sudtirol!

Continuă în Serie B! Rareș Burnete nu a vrut să audă de Superliga și a semnat cu FC Sudtirol!

Aflat sub contract cu Lecce până în vara lui 2029, atacantul Rareș Burnete va juca în sezonul viitor la FC  Sudtirol! După ce sezonul trecut a fost împrumutat de Lecce la Juve Stabia în Serie B, atacantul brașovean de 22 de ani a fost din nou împrumutat, de această dată la FC Sudtirol.

Burnete a fost prezentat oficial de gruparea italiană care sezonul trecut a evitat retrogradarea din Serie B după un baraj cu Bari. „FC Sudtirol anunță că a ajuns la un acord cu Lecce privind transferul temporar al lui Rareș Burnete până la 30 iunie 2027.

Acordul include o opțiune de cumpărare ulterioară pentru FC Sudtirol și o opțiune de răscumpărare pentru clubul din Serie A. Echipa îl urează bun venit lui Rares Burnete și îi urează mult succes în noua sa aventură la Bolzano”, precizează  clubul italian pe rețelele de socializare.

Burnete este convins că a făcut alegerea potrivită. „Sunt convins că  este pasul potrivit pentru cariera mea și sper să ajut echipa să își atingă obiectivele”, a fost prima reacție a lui Burnete după semnarea contractului.

A refuzat Superliga

În ultimii doi ani, Burnete a avut oferte de la mai multe echipe din prima ligă din România. S-a vorbit de Dinamo și Rapid, iar în această vară Sepsi OSK a insistat pentru transferul internaționalului U 21 al României.

Atacantul explica, la începutul acestei luni. pentru ProSport motivele care l-au determinat să refuze revenirea în România. „Momentan nu doresc să revin în România. Vreau să demonstrez în fotbalul mare. E greu să spun dacă Serie B este un campionat mai bun decât prima ligă din România, dar eu vreau să confirm în Italia.

Țelul final este să joc în Serie A. Cei de la Sepsi m-au dorit cu adevărat. Au o echipă foarte bună, cu stabilitate, dar indiferent de bani, de club, momentan nu doresc să revin în România. Niciodată nu am avansat discuțiile cu echipele din prima ligă de la noi”, a spus Burnete

Vrea la echipa națională

Rareș Burnete  își face planuri pentru echipa națională a României și speră să-l convingă pe Hagi că merită să facă pasul la prima echipă. „Încă sunt eligibil și acest an pentru echipa națională U21 a României, dar îmi doresc să fac pasul la echipa mare.

E clar că trebuie să-mi fac treaba la echipa de club, iar selecționerii de la U21 sau echipa de seniori să decidă cum știu ei mai bine. Venirea lui Gică Hagi la naționala României este un mare plus. Este cel mai bun fotbalist din istoria României și este clar că impune respect și apreciere pentru toți fotbaliștii” consideră Burnete.

Burnete este la Lecce din 2020

Burnete a fost transferat la Lecce în toamna lui în 2020, de la SR Brașov (Liga 3), pe când avea doar 16 ani. La finalul lui 2021, Burnete a debutat și la echipa mare într-un meci din Cupa Italiei cu Spezia (2-0).

Atacantul brașovean a început fotbalul la FC Bența Brașov, apoi a trecut la Colțea Brașov, de unde a fost remarcat de cei de la Academia Hagi. În vara lui 2020, Burnete nu a ajuns la un acord cu cei de la Viitorul pentru un contract de jucător profesionist. Cazul a ajuns pe masa comisiilor FRF, iar fotbalistul brașovean a avut câștig de cauză.

După despărțirea de Viitorul, Burnete a revenit la Colțea Brașov, de unde a fost împrumutat la SR Brașov. După doar câteva meciuri în Liga 3 a făcut trecerea în fotbalul italian.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]