Problema pe care o va avea Universitatea Craiova în tentativa de a prinde grupele Europa League! Ce trebuie să ia în calcul oltenii

Problema pe care o va avea Universitatea Craiova în tentativa de a prinde grupele Europa League! Ce trebuie să ia în calcul oltenii
Problema pe care o va avea Universitatea Craiova în tentativa de a prinde grupele Europa League / Sport Pictures

Universitatea Craiova a ratat calificarea în turul III preliminar al Ligii campionilor, fiind eliminată de Levski Sofia, după 0-1 în tur și 2-2 la retur. Oltenii nu au părăsit însă Europa și vor juca în turul trei prelimnar al Europa League, unde vor întâlni echipa finlandeză KuPS, care a fost eliminată de azerii de la Sabah.

Dubla contra celor de la KuPS este programată pe 6 august (turul, în Finlanda) și 13 august (returul, pe stadionul Ion Oblemenco din Craiova). Fotbaliștii Craiovei se vor confrunta săptămâna viitoare cu o problemă, de care trebuie să țină cont în ecuația partidei.

Finlandezii joacă pe teren artificial

KuPS joacă meciurile de acasă pe Kuopio Football Stadium, arena din orașul Kuopio. Întrucât acesta este situat la 400 de kilometri de Arcul Polar și la 390 nord de capitala Helsinki, arena finlandeză este cu gazon artificial.

Acesta este omologat de UEFA, dar prezintă o diferență semnificativă față de gazonul natural. Pe terenul sintetic, mingea sare mai sus și circulă mult mai repede, în vreme ce pe gazon natural, iarba și solul absorb din impact, încetinind mingea.

De regulă, în cazurile în care echipele obișnuite să joace pe teren natural sunt nevoite să joace pe gazon sintetic, ele efectuează cel puțin 2-3 antrenamente pe astfel de suprafețe, înainte de meci, pentru ca jucătorii să se obișnuiască cu ritmul mingii. Acest lucru va face probabil și Universitatea Craiova, după meciul de campionat cu Petrolul, programat sâmbătă, 1 august, de la ora 21.30.

Arena din Kuopio are 3000 de locuri pe scaune și alte 2000 în picioare. A fost construită în 1939 și renovată complet în 2005.

Fostul petrolist Tommi Jyry, cel mai bine cotat fotbalist de la KuPS

Echipa din Finlanda se află pe primul loc în campionatul intern, după 17 etape, cu cinci victorii în ultimele cinci meciuri. Ea s-a întărit în această vară prin transferul lui Tommi Jyry, fostul mijlocaș al Petrolului, care este evaluat la 700.000 de euro, fiind cel mai bine cotat fotbalist din lot.

Tot lotul finlandezilor ajunge la 6,3 milioane de euro, ceva mai mult decât cota lui Ștefan Baiaram (5 milioane de euro). Adunat, oltenii au o valoare de 38 de milioane de euro, potrivit transfermarkt.de.

Oltenii trebuie să fie atenți la vârful de atac Jaime Moreno (31 de ani) din Nicaragua, dar cu cetățenie italiană, care în cele 15 meciuri jucate a înscris 10 goluri și a oferit 2 pase decisive.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]