Genoa trece printr-o perioadă dificilă, chiar înainte de startul noului sezon din Italia: atmosfera din interiorul clubului este marcată de scandalul dintre oamenii lui Dan Șucu (63 de ani). Mai exact, antrenorul Daniele De Rossi (43 de ani) este furios din cauza implicării lui Răzvan Raț (45 de ani) la Genoa.
De la finalul anului trecut, Raț ocupă funcția de Consilier Sportiv al Consiliului de Administrație al clubului, după ce înainte a fost doar membru în CA.
Antrenorul Daniele De Rossi a reacționat virulent la adresa lui Răzvan Raț, din cauza implicării prea mari a acestuia la Genoa, dincolo de atribuțiile care îi revin ca urmare a postului ce îl deține, de consilier sportiv.
Reacția lui De Rossi a venit imediat după remiza celor de la Genoa cu Vicenza, echipă din eșalonul secund, scor 2-2, din cantonamentul de pregătire de la Moena. Ieșirea nervoasă a lui De Rossi indică o stare tensionată între oamenii lui Dan Șucu, acționarul majoritar al clubului, care trece dincolo de rezultatele sportive.
„Nu este suficient să schimbi antrenorul după zece etape ca să rezolvi situația”, a afirmat nervos De Rossi, după meci, notează TuttoMercatoWeb.
„Principalul motiv de tensiune, însă, pare să fie legat de rutina zilnică a antrenamentelor. Potrivit informațiilor apărute, unii jucători ai primei echipe nu ar fi apreciat prezența constantă a lui Raț pe teren și implicarea lui activă la sedințele de pregătire alături de grup”, mai scriu italienii.
Un alt motiv care a dus la situație tensionată din interiorul clubului italian este reprezentat și de colaborarea dintre Genoa și Rapid, ambele echipe fiind patronate de omul de afaceri român, iar fostul internațional este responsabil de transferurile din cadrul celor două cluburi, fiind cunoscute împrumuturile făcute între acestea.
După transferul lui Alin Kumer Celik (19 ani), împrumutat de Genoa la Rapid, alți doi fotbaliști sunt pe punctul de a ajunge în Superliga, Latif Ouedraogo (18 ani) și Chec Bebel Doumbia (18 ani), doar că pe acesta din urmă De Rossi l-ar vrea în continuare în lotul său.
Un alt aspect care a dus la tensiunile dintre De Rossi și Raț este cel legat de transferuri, care la Genoa ar fi întârziat nepermis de mult, în timp ce la Rapid sunt ca și finalizate.