În ce oraș a plecat în vacanță controversata Aryna Sabalenka pentru „a uita” de tenis

În ce oraș a plecat în vacanță controversata Aryna Sabalenka pentru „a uita” de tenis
Aryna Sabalenka in vacanta. FOTO Instagram Aryna Sabalenka

Aryna Sabalenka și-a ieșit din formă în ultima perioadă și a decis să își ia o vacanță doar pentru ea într-un oraș în care nu au loc turnee de tenis.

Controversata sportivă din Belarus a dezvăluit că a avut nevoie să uite o vreme de tenis imediat după ce a fost eliminată de la Wimbledon.

Sabalenka a ajuns în capitala Austriei pentru „a uita” de tenis

Naomi Osaka (28 de ani) a produs marea surpriză la Wimbledon și a eliminat-o din optimile de finală pe favorita numărul 1. Aryna Sabalenka (28 de ani) a dezvăluit motivul pentru care a ales să plece într-o vacanță într-un oraș care nu găzduiește turnee de tenis.

La fel ca multe alte personalități din lumea sportului și nu numai, Sabalenka e copleșită și în vacanțe de numărul mare de oameni care o iau cu asalt să facă poze. A decis că la Viena poate avea o escapadă romantică cu iubitul său în care să se relaxeze fără să fie recunoscută de toată lumea din jur.

„În orașele în care joc, oamenii sunt conștienți de jucătorii de tenis din jur. Îmi iubesc fanii. Îmi place să vorbesc cu ei, să fac poze, să dau autografe. Dar apoi devine imposibil să te plimbi și să te bucuri pur și simplu de natură. Așa că ajungi să faci poze și să semnezi chestii, ceea ce, încă o dată, îmi place. Dar uneori vrei doar să te relaxezi.”, a transmis Sabalenka pe Youtube.

Este un sezon cu realizări sub așteptări pentru liderul mondial WTA. A cedat în optimi la Wimbledon, iar la French Open a fost eliminată în sferturi de Diana Schnaider.

După vacanța de la Viena, va călători în SUA pentru turenul 1000 WTA de la Toronto, care precede US Open.

Cu mentalul la pământ după Roland Garros: „Vreau să mă retrag”

Eșecul de la French Open a afectat-o extrem de tare pe Sabalenka. Sportiva bielorusă a spus că simte nevoia să se retragă din circuit, dar spera că va reveni la gânduri mai bune după o scurtă pauză de la tenis.

„Nu am gânduri, nu am emoții. Vreau să mă retrag din tenis acum. Sper ca în câteva zile să revin pe drumul cel bun mental. Am avut ocazii decente în setul doi să închei, dar am dat-o în bară. Apoi ea a accelerat, a jucat agresiv.

Nu am putut să mă recuperez mental după setul doi, aceasta este cea mai mare greșeală a mea de astăzi. Nu știu când mi s-a întâmplat ultima dată să pierd zece game-uri la rând.

Am intrat mental într-o gaură neagră și nu am putut să revin pe drumul cel bun”, a declarat Aryna Sabalenka la conferința de presă de după eliminarea de la Roland Garros, conform sportal.blic.rs.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]