Antrenorul FCSB le-a cerut public lui Gigi Becali şi lui Mihai Stoica transferuri: „E loc de îmbunătățiri”

Alin GrigoreAndrei Preotu
Antrenorul FCSB le-a cerut public lui Gigi Becali şi lui Mihai Stoica transferuri: "E loc de îmbunătățiri"
Marius Baciu a vorbit cu jurnaliștii înaintea partidei cu Csikszereda Foto: ProSport

Marius Baciu a cerut transferuri la FCSB, mai ales că a venit deja o înfrângere neașteptată pentru fosta campioană a României.

Tehnicianul venit în locul cuplului Charalambous-Pintilii este îngrijorat mai ales de situația în care a ajuns apărarea roș-albaștrilor, care a cedat de trei ori în fața celor de la Auda, în preliminariile Conference League.

Marius Baciu vrea transferuri la FCSB: „Avem probleme la fundașii centrali!”

Marius Baciu se pregătește de duelul cu Csikszereda, însă în același timp așteaptă și întăriri la FCSB, pentru ca roș-albaștrii să nu mai ajungă în situația grea din sezonul trecut.

Fostul fundaș din Ghencea este îngrijorat mai ales de problemele pe care FCSB le are în apărare în această perioadă, dovadă golurile înscrise de Auda la București.

Pe de altă parte, antrenorul care a dus-o pe FCSB în Europa este încântat de faptul că Joao Paulo a revenit la echipă, după ce a participat la Campionatul Mondial din această vară în tricoul reprezentativei din Capul Verde.

„Avem probleme la fundașii centrali. A venit Dylan Batubinsika, dar avem doi fundași centrali accidentați. E loc de îmbunătățiri pe orice poziție dacă stăm să ne gândim. E și poziția de mijlocaș, pe care ne-am dorit-o foarte mult. Acum s-a întors Joao. Și el va intra în lot pentru jocul ăsta, l-am așteptat foarte mult. Deci pozițiile sunt… Suntem destul de bine, dar asta nu înseamnă că nu mai pot apărea jucători până la finalul ferestrei de transferuri”, a declarat Marius Baciu, la conferința de presă premergătoare meciului cu Csikszereda.

Marius Baciu este cu gândul și la Denis Drăguș

În privința transferurilor, Marius Baciu îl așteaptă și pe Denis Drăguș, chiar dacă vârful naționalei României are șanse destul de mici să plece din Turcia.

„Deocamdată, nu știm nimic! Eu, cel puțin, aștept să văd când vine la antrenament. Dacă va fi să fie. Drăguș va juca în locul lui.

Poate să joace atacant, poate să joace și în stânga, cum a evoluat la echipa națională. Tavi (n.r. Octavian Popescu) poate să joace și altceva. Și Drăguș poate să joace altceva”, a afirmat Baciu, la întâlnirea pe care a avut-o cu jurnaliștii în cursul zilei de sâmbătă.

După duelul cu echipa din Miercurea Ciuc, FCSB va juca în Letonia returul cu Auda. Obiectivul roș-albaștrilor este calificarea în faza principală din Conference League, după ce fosta campioană a României a fost în sezonul precedent în Europa League.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]