DECLARAȚII Reacția lui Papp după ce şi-a provocat adversarul, care a luat cartonaş roşu: „Dacă e mai slab de înger…”

Cristian Hitruc
Reacția lui Papp după ce şi-a provocat adversarul, care a luat cartonaş roşu: „Dacă e mai slab de înger...”
SURSĂ: Sportpictures

Paul Papp a oferit o primă reacție după ce Petrolul Ploiești a cedat pe terenul celor de la FC Argeș, scor 1-0, și a oferit un răspuns clar în momentul în care a fost întrebat dacă l-a provocat pe Matos.

Reamintim că fotbalistul celor de la FC Argeș a văzut cartonașul roșu în minutul 43, după ce i-a aplicat o lovitură cu cotul lui Papp, în zona pieptului.

Paul Papp: „Vezi astfel de dueluri peste tot”

FC Argeș și Petrolul Ploiești s-au întâlnit vineri, 24 iulie 2026, în etapa a doua a noului sezon de Superliga României, într-o partidă încheiată cu victoria gazdelor, scor 1-0.

Piteștenii au evoluat în 10 oameni din minutul 43, când Matos a văzut cartonașul roșu după ce i-a aplicat o lovitură cu cotul lui Paul Papp, în zona pieptului.

La finalul meciului, experimentatul fundaș a vorbit despre ceea ce s-a întâmplat pe teren și a oferit un răspuns clar în momentul în care a fost întrebat dacă l-a provocat pe fotbalistul celor de la FC Argeș.

„(L-ai provocat pe Matos la cartonașul roșu?) Toată lumea spune că provoc, că trag de ei, că mă bag în ei. Până la urmă, e sport de contact. Dacă nu fac asta, nu-mi controlez adversarul, nu îl simt. Nu pot lăsa atacantul să mă controleze. Sunt fundaș, îmi apăr poarta, sunt ultimul din linia mea. Suntem în alertă.

Mă folosesc de anumite lucruri, le vezi în toate campionatele. Vezi aceste dueluri peste tot. Nu provoc, sunt dueluri. Dacă un jucător e mai slab de îngeri și ripostează, cu ce sunt eu vinovat? E un roșu meritat, mi-a dat în piept. Arbitrul și-a făcut treaba, roșu, clar.

Dacă se termina egal sau băteam noi, cred că era mare prăpăd la interviuri din partea lor. 100% așa era. Clar, i-a furat arbitrul. Acum, că au câștigat, au recunoscut că a fost roșu”, a declarat Paul Papp, la DigiSport.

Paul Papp crede că Petrolul poate arăta mai bine

Paul Papp consideră că, în viitorul apropiat, jucătorii transferați de Petrolul Ploiești în această vară se vor integra și echipa va presta un joc mai solid.

„O minge ușoară, pe prima bară. Am luat gol, apoi am dominat total partida, fără să avem prea multe șanse. Am dominat steril. Suntem o echipă nouă, cu mulți jucători noi. Au intrat și niște puști. Dacă sunt serioși, au viitor în fotbal.

Încercăm să ne închegăm. Nu trebuia să pierdem astăzi. Am jucat 11 contra 10. Trebuia să marcăm măcar un gol. Mergem mai departe, e un campionat lung, greu. Îl jucăm așa cum trebuie.

(Golul primit, cum a reușit să scape atacantul din marcaj?) O greșeală de sincronizare din partea noastră, trebuia să acoperim mai bine colțul scurt, a dat de pe picioare. Detaliile fac diferența într-un astfel de joc. Încercăm să o remediem.

Nu poți face miracole în câteva săptămâni de antrenamente. Suntem băieți inteligenți, îi primim bine pe jucătorii noi. Au nevoie de timp de adaptare, la tot ce se întâmplă aici. Mâncare, climă, fotbalul românesc. Fotbalul nu e slab la noi, e competitiv, e greu să câștigi. Nu e un campionat slab, e ok”, a mai precizat Paul Papp.

Antrenorul Petrolului şi-a asumat înfrângerea

Ricardo Sousa, antrenorul celor de la Petrolul Ploiești, și-a asumat vina pentru înfrângerea suferită de echipa lui și le-a transmis un mesaj clar jucătorilor.

„Nu am avut spațiile de care aveam nevoie. Am avut șanse în partea a doua, am jucat cu un om în plus. Am dat totul pe teren, norocul nu a fost cu noi.

Le-am spus jucătorilor că, atunci când pierdem, trebuie să dăm tot ceea ce putem. Ne-am angajat să facem asta, le-am promis suporterilor. Din primul până în ultimul minut, toți jucătorii trebuie să dea tot pentru această echipă.

Așa va arăta Petrolul în acest sezon, nu ne dăm bătuți. Încercăm să adunăm puncte, indiferent cu cine jucăm! Trebuie să ne concentrăm mai mult. Vina este a mea, nu pot da vina pe jucători. Am pierdut, eu sunt vinovat pentru această înfrângere.

Când o echipă joacă în 10, uneori e mai greu. Se apără mai bine. Am încercat să centrăm, să câștigăm mingi, am făcut schimbări, am încercat mult. Azi nu a fost ziua noastră. Nu sunt fericit, dar sunt mândru de jucătorii mei, au dat totul”, a declarat Ricardo Sousa, conform sursei menționate anterior.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]