„Baiaram, peste 5.000.000 de euro”. Mitică Dragomir ştie că Mihai Rotaru va face transferul verii cu atacantul Universității Craiova

Gigi Grigorescu
„Baiaram, peste 5.000.000 de euro”. Mitică Dragomir ştie că Mihai Rotaru va face transferul verii cu atacantul Universității Craiova
Mihai Rotaru va lua peste 5.000.000 de euro pe Ștefan Baiaram, spune Mitică Dragomir. Sport Pictures

Mitică Dragomir este ferm convins că Mihai Rotaru va face transferul verii cu Ștefan Baiaram, putând lua pe atacantul Universității Craiova peste 5.000.000 de euro.

Ștefan Baiaram este foarte aproape să plece de la Universitatea Craiova, iar una dintre echipele care-l vor este Anderlecht. Mitică Dragomir a dat verdictul.

Mihai Rotaru va lua peste 5.000.000 de euro pe Ștefan Baiaram, spune Mitică Dragomir

Echipa belgiană Anderlecht Bruxelles își începe campania europeană în ziua de 23 iulie, când joacă în deplasare cu formația suedeză Hammarby. Returul are loc pe 30 iulie.

Presa belgiană scrie că echipa din Bruxelles vrea să aducă unul sau doi atacanți laterali, capabili să decisă un meci un meci prin viteză și creativitate.

Unul care se mulează excelent pe doleanțele celor de la Anderlecht este Ștefan Baiaram. Mitică Dragomir este convins că patronul Mihai Rotaru poate da lovitura cu el.

„Craiova e o echipă bună. Au bătut 4-0 (n.r. – pe UTA), deși nu au jucat bine nici ei vreo 70 de minute.

Oltenii au fotbaliști buni, dar pierd și ei acum, pe tinerelul ăla (n.r. – Ștefan Baiaram). Așa am auzit eu, că-l pierd. E fotbalist bun.

Are școala Craiovei. Nu ați văzut ce gol a marcat? Este jucător de peste 5 milioane de euro”, a declarat Dumitru Dragomir pentru Fanatik.

Problema celor de la Anderlecht este că nu se vor putea folosi de Baiaram decât în grupa principală a competiției în care vor juca, Europa League sau Conference League.

Potrivit regulamentului UEFA, un jucător nu poate evolua în Champions League, Europa League sau Conference League pentru mai mult de un club într-un singur sezon.

În mod excepțional, orice jucător care a fost evoluat în primul, al doilea sau al treia tur preliminar ori în play-off are dreptul să joace în Europa pentru alt club, dar în grupă.

De asemenea, un jucător care nu a evoluat în fazele preliminare, dar a fost pus pe lista trumisă la UEFA, are dreptul să joace pentru alt club în cursul aceluiași sezon.

Baiaram nu face parte din această categorie, deoarece a jucat în dubla manșă cu Vitebsk din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor.

Antrenorul lui Anderlecht nu este mulțumit de atacanții de flancuri pe care îi are la dispoziție

Potrivit Transfermarkt, Baiaram este evaluat la 5 milioane de euro. Anderlecht a depus o ofertă de 4 milioane de euro, ceea ce face ca transferul să fie tot mai mult posibil.

Anderlecht nu caută jucători de dragul de a-i aduce, ci extreme care pot aduce ritm, spații de atac și pot scoate adversarii din zona lor de confort.

Antrenorul Vitor Bruno a testat, deja, jucătorii tineri pe care-i are la dispoziție, dar nu este deloc mulțumit de randamentul lor și de ceea ce au oferit pe teren.

„Jayden Onia Seke și Joshua Nga Kana au avut ocazia să-și demonstreze abilitățile pe flancuri, dar sunt semnal clare că tinerii trebuie să muncească mai mult.

Cu Boulogne, Bruno a continuat să caute soluții pe flancuri. Adriano Bertaccini a fost titular pe stânga, Nga Kana pe dreapta. După pauză, Tristan Degreef l-a înlocuit pe Nga Kana.

Anderlecht s-a orientat către ceea ce are în curtea proprie, dar tot piața transferurilor este cea mai importantă. Perspectiva cupelor europene lasă puțin loc pentru căutări prelungite.

Mario Stroeykens a primit un rol central cheie în planurile lui Bruno. Mijlocașul ofensiv încă vizează un transfer, dar, deocamdată, este o prezență proeminentă pe teren.

Pentru Anderlecht, întrebarea care se pune e cât de repede își va găsi lotul echilibrul ofensiv spre Europa, cu un dosar de transferuri care câștigă din ce în ce mai multă greutate”, scrie Voetball Focus.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]