Atacantul francez Michael Olise (24 de ani) se află în centrul unui scandal amoros, ce pare să pună în umbră prestațiile sale sportive, atât la nivelul echipei naționale, cât și la cea de club, unde este legitimat la Bayern Munchen, campioana Germaniei.
Potrivit presei germane, Olise ar avea un copil secret de 20 de luni, pe care nu a vrut să îl vadă, iar pentru care mama, Fatima, îi cere suma de 60.000 de euro pe lună, ca pensie alimentară, de întreținere a minorei, fiind vorba de o fetiță.
Michael Olise este implicat într-un scandal amoros, după ce Bild a publicat informația potrivit căreia atacantul lui Bayern Munchen ar avea un copil secret de 20 de luni.
Copilul, o fetiță, a rezultat dintr-o relație care a durat aproape doi ani, dar ce s-a încheiat, din diferite motive, cu puțin timp înainte ca femeia să afle că este însărcinată.
De altfel, tânăra a afirmat pentru publicația germană că în ciuda faptului că testul ADN l-a indicat pe Olise ca fiind tatăl copilei, acesta nu a vrut să își vadă și să își cunoască fiica, dar și că i-a cerut acestuia suma de 60.000 de euro pe an, ca pensie alimentară pentru întreținerea micuței.
Totodată, pentru evitarea unui proces public, atacantul a fost de acord, pe cale amiabilă, să plătească suma cerută de femeie, dar și plata unei despăgubiri. În acest sens, avocații celor două părți negociază deja un acord care să fie acceptabil pentru toată lumea, în timp ce una dintre condițiile puse de mamă este ca micuța să aibă posibilitatea de a-l cunoaște pe fotbalistul care în prezent joacă la Bayern, echipă cu care mai are încă doi ani de contract.
„Mă doare enorm să văd lipsa de sensibilitate a cuiva față de propriul copil. Nici măcar nu vorbește cu mine, ci își trimite doar avocații să comunice în locul lui.
Apoi primesc scrisori în care se spune că «nu ar fi în interesul clientului lor să o vadă pe fetiță»”, a declarat mama copilului lui Olise, pentru Bild.
Michael Olise, care și-a anunțat colegii de la națională că vrea să plece la Real Madrid, s-a remarcat la Campionatul Mondial 2026 ca fiind cel mai bun pasator al turneului final, cu șapte reușite în dreptul său. Al doilea din naționala Franței la acest capitol a fost Kylian Mbappe (27 de ani), cu patru pase decisive, iar cu cele 10 goluri înscrise a fost desemnat golgheterul turneului, dar și cel mai bun marcator din istoria competiției, cu un total de 22 de goluri.
Michael Olise are o cotă de piață de 150 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt, fiind al patrulea în acest clasament, unde prima poziție este împărtiță de norvegianul Erling Haaland (Manchester City, 26 de ani) și spaniolul Lamine Yamal (FC Barcelona, 19 ani), fiecare cu câte 200 de milioane de euro.