Județul Prahova este sub cod galben de ploi și furtuni severe, dar situația este deja foarte gravă atât în județ, cât și în orașul Ploiești. Ploile torențiale, care s-a abătut noaptea trecută asupra zonei, au stricat programul de antrenament al Petrolului.
Echipa, care a învins Dinamo în prima etapă cu 1-0, nu are unde să se pregătească, a fost anulat deoarece majoritatea terenurilor pe care echipa obișnuia să se antreneze au fost inundate.
Inclusiv arena Ilie Oană, care aparține Primăriei și pe care Petrolul o închiriază a intrat sub apă, dea fiind recunoscută și pentru drenajul deficitar pe care îl are. Nu o dată, meciurile de pe acest stadion, desfășurate în condiții potrivnice de vreme, au fost niște adevărate lupte în mocirlă.
Antrenamentul din această a fost reprogramat pentru diseară, în speranța că ploile se vor mai opri și măcar unul dintre gazoanele, pe care echipa se pregătea de obicei, va putea fi călcat de fotbaliști.
În caz contrar, echipa se va antrena pe un teren sintetic, din zona limitrofă a orașului, iar dacă va ploua din abundență, ca în timpul nopții, ședința de pregătire condusă de Ricardo Sousa se va desfășoare la un balon acoperit, pe teren de mici dimensiuni, specific pentru mini-fotbal.
Conducerea Petrolului a reclamat în repetate rânduri că autoritățile locale, Consiliul Județean și Primăria nu sprijină cu nimic clubul, și că în condițiile în care ajutor financiar nu oferă, ar putea măcar să construiască o bază sportive performantă, care să fie dată în folosință tuturor echipelor din oraș.
Petrolul joacă vineri seara, de la ora 21.30, contra echipei FC Argeș, în deplasare, după ce a debutat. Următorul meci al Petrolului va fi tot în deplasare, pe 1 august, de la ora 21.30, pe terenul Universității Craiova.
Vineri, 24 iulie 2026
UTA Arad – Oțelul 18:30
FC Argeș – Petrolul 21:30
Sâmbătă, 25 iulie 2026
Farul – Corvinul 17:30
Dinamo – Universitatea Craiova 20:30
Duminică, 26 iulie 2026
Sepsi – U Cluj 17:30
Csikszereda – FCSB 20:30
Luni, 27 iulie 2026
CFR Cluj – FC Voluntari 18:30
FC Botoșani – Rapid 21:30