Mihai Stoica a pus ochii pe un antrenor pentru FCSB: „Se vor lupta ăștia mari pentru el”

Mihai Stoica a pus ochii pe un antrenor pentru FCSB: „Se vor lupta ăștia mari pentru el”
Sursa foto: Sport Pictures

Mihai Stoica a identificat deja o potențială variantă pentru momentul în care FCSB va avea nevoie de antrenor principal. Stau mărturie laudele aduse lui Florin Maxim după o singură apariție în Superliga.

Nou-promovata Corvinul Hunedoara a făcut instrucție cu Csikszereda, scor 3-0, asigurându-și un debut de sezon cum nu se putea mai bun. Golurile au fost semnate de Andrej Fabry (57 pen.), Daniel Pîrvulescu (62) și Sergio Miguel Hora Ribeiro (65).

Mihai Stoica, impresionat de Florin Maxim

După meciul disputat pe stadionul „Francisc Neuman” din Arad – care îi găzduiește pe hunedoreni până când lucrările la propria arenă vor fi gata – , Mihai Stoica a recunoscut că Florin Maxim este unul dintre antrenorii tineri pe care îi apreciază. Ba chiar a ținut să-i mulțumească public pentru forma arătată de Ricardo Pădurariu, fundașul stânga revenit în această vară după împrumutul la Corvinul.

„Îmi place foarte mult Florin Maxim. Eu am mai stat de vorbă cu el. E un tip foarte meticulos, un antrenor tânăr care chiar vrea să facă carieră, foarte serios.

Nu am decât să-i mulţumesc pentru că i-am dat un jucător şi ne-a dat înapoi altul mai bun, pe Pădurariu. E meritul jucătorului, dar dacă n-avea un antrenor care să-i treacă cu vederea gafele inerente de la debutul sezonul şi să-i dea încredere…Cred că poate deveni un antrenor pentru care să se lupte ăştia mari din fotbalul românesc”, a declarat oficialul FCSB, la Prima Sport.

Maxim i-a pus gând rău și Farului: „Mergem la victorie”

În cea de-a doua etapă de campionat, Corvinul Hunedoara va da piept cu Farul lui Ioan Ovidiu Sabău, la Ovidiu. Florin Maxim a prefațat partida, adăugând că o va aborda la victorie, chiar dacă nu se așteaptă ca elevii săi să aibă o misiune ușoară.

„Trebuie să ne bucurăm de aceste meciuri, meritam să fim aici în Liga 1, trebuie să ne bucurăm de fiecare moment. De revelații vorbim la sfârșit, nu avem nicio presiune pe noi. Vor fi meciuri când poate nu ne vor ieși ceea ce vrem. A venit bine această victorie (n.r. cu Csikszereda). Îmi doream să mă aflu în acest moment. Am venit la Corvinul din Liga a treia.

De acum începem să pregătim meciul de la Farul. I-am văzut pe cei de la Farul cu U Cluj. Sunt o echipă incomodă, propune fotbal, pe domnul Sabău l-am avut antrenor la Timișoara. Noi mergem la victorie la Constanța, cum am făcut și la primul meci”, a spus tehnicianul de 45 de ani.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania