În intervalul 26 iulie–2 august 2026, Baza Intaro Sport din Târgu Mureș va găzdui Axeria Open WTA 125 powered by Intaro Sport.
Este primul turneu de nivel WTA organizat vreodată în acest oraș și singura competiție WTA 125 desfășurată în România în acest an.
Întrecerea începe duminică, 26 iulie, de la ora 11:00, cu meciurile din calificări. Primele partide de pe tablourile principale de simplu și dublu vor avea loc luni, 27 iulie.
Vineri, 31 iulie, publicul va putea urmări sferturile de finală la simplu, prima semifinală de dublu și, nu înainte de ora 19:00, un meci demonstrativ.
Semifinalele de simplu sunt programate sâmbătă, 1 august, de la orele 16:00 și 18:00. Duminică, 2 august, de la ora 14:00, va avea loc finala de dublu, urmată, nu înainte de ora 16:00, de finala de simplu.
De luni până vineri, cel puțin două meciuri vor fi programate după ora 17:00, astfel încât publicul să poată viziona partide și în sesiunile de seară.
Cu premii totale în valoare de 115.000 de dolari, Axeria Open aduce la Târgu Mureș jucătoare din elita tenisului internațional, sportive cu experiență în circuitul WTA și la turneele de Grand Slam, dar și unele dintre cele mai promițătoare reprezentante ale noii generații.
Printre numele importante prezente la Târgu Mureș se numără Veronika Erjavec (locul 89 WTA), Danka Kovinić (95 WTA), Darja Semenistaja (104 WTA), Francesca Jones (106 WTA), Kaitlin Quevedo (107 WTA), Lucia Bronzetti (125 WTA), Leyre Romero Gormaz (143 WTA), Laura Samson (147 WTA) și experimentata jucătoare spaniolă Sara Sorribes Tormo (253 WTA).
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2Fwta-125-targu-mures-990x1400.jpg)
România va fi reprezentată pe tabloul principal de Miriam Bulgaru (248 WTA) și Elena-Ruxandra Bertea (269 WTA). Lor li se vor alătura Irina Fetecău și Maia Burcescu, beneficiare ale unor wild card-uri oferite de organizatorii Axeria Open.
Organizarea Axeria Open este una de referință pentru sportul mureșean. După găzduirea Intro Open ATP Challenger 75, în luna iunie, Târgu Mureș este unul dintre puținele orașe europene care organizează, în același an, atât un turneu profesionist masculin din circuitul ATP, cât și unul feminin din circuitul WTA.
Accesul publicului în tribune va fi gratuit, costurile fiind susținute de partenerii principali ai proiectului.