Nicușor Dan a promulgat Legea Paraschiv: libertate pentru suporteri!

Sonia Baciu
Nicușor Dan a promulgat Legea Paraschiv: libertate pentru suporteri!
Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni. Foto.: Mediafaxfoto

Nicușor Dan, președintele României, a promulgat Legea Paraschiv, după ce luni, 20 iulie, a semnat decretul proiectului care aduce modificări importante la controversata Lege 4/2008 privind „prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive”.

Legea Paraschiv a fost adoptată de Camera Deputaților, pe 30 iunie 2026, cu 242 de voturi, iar după publicarea decretului în Monitorul Oficial aceasta va intra în vigoare.

Nicușor Dan a promulgat Legea Paraschiv: libertate pentru suporteri!

Nicușor Dan a semnat decretul prin care a fost promulgată Legea Paraschiv, lege care vine cu modificări la controversata Lege 4, astfel fiind asigurată o mai mare libertate pentru suporteri.

Una dintre modificările aduse de această lege inițiată de deputatul AUR, Ciprian Paraschiv, care este și președintele Comisiei pentru Sport din cadrul Camerei Deputaților, face referire la dispariția posibilității ca fanii să primească interdicție pe arenele sportive doar în baza procesului verbal întocmit de forțele de ordine.

Astfel, după intrarea în vigoare a legii, doar instanța este cea care poate lua această măsură împotriva faptelor grave atunci când acestea sunt comise de către suporteri.

De asemenea, fanii din peluze își pot manifesta susținerea față de echipa favorită prin steaguri întinse pe garduri, fapt ce potrivit Legii 4 era sancționat.

„E victoria suporterilor, în primul rând, a cluburilor și a fenomenului sportiv per ansamblu.

Pentru că soluțiile noastre, împreună, după consultări reale, au devenit lege.

Aștept promulgarea din partea Președintelui pentru ca românii să se bucure de sport încă din noul sezon!”, a afirmat Ciprian Paraschiv după votul din Camera Deputaților.

Consumul de bere pe stadion, în condiții clar reglementate

O altă modificare adusă Legii 4 este cea cu privire la consumul de bere pe stadioane, așa cum fanii români putea vedea până acum la marile competiții internaționale.

Astfel, berea, considerată o băutură slab alcoolizată, cu maximum 5,5% alcool, va putea fi comecializată și consumată pe stadion, în condiții clar regelementate. Adică berea va putea fi vândută numai în pahare de hârtie sau din material plastic fără capac, iar în locurile vizibile vor fi afișate atenționări cu privite la consumul responsabil de băuturi alcoolice.

Totodată, spectacolele pirotehnice vor fi permise în incinta stadioanelor, însă doar dacă acestea sunt organizate de către o societate specializată și aurorizată conform legii care reglementează regimul materiilor explozive. Cererea de autorizare a spectacolului pirotehnc se depune de  organizarea de competiții către ITM și către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, respectiv Inspectoratul Județean de Poliție pe raza căruia se desfășoară evenimentul.

De asemenea, a fost eliminată zona-tampon, în care nu se scoateau la vânzare bilete, motivul invocat fiind acela legat de siguranța spectatorilor. Astfel, un număr mai mare de locuri care vor putea fi vândute va aduce un venit mai mare cluburilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Ultimele zile din viața Mădălinei Apostol. Tatăl fiicei sale dezvăluie ce au vorbit cu doar câteva ore înaintea tragediei
Cancan.ro
Autostrada Sibiu - Pitești ajunge la 24 de kilometri de Râmnicu Vâlcea. Orașul ocolit până acum de drumuri rapide va fi legat de A1
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Detaliul șocant descoperit în baia în care a fost găsită Mădălina Apostol. Ce ar fi făcut înainte să-și pună capăt zilelor?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
Numărul românilor care NU își permit o mașină scade la jumătate, în doar un an, arată datele Eurostat
Promotor.ro
VESTE ÎNGROZITOARE! Atacantul a fost internat la terapie intensivă! ERA SĂ SE ÎNECE ÎN PISCINĂ!
Mediafax Italia
Nu a marcat niciun gol, dar E PREFERATUL suporterilor Barcelonei! Reacțiile sale din tribune SUNT VIRALE!
Mediafax Spania