Meme Stoica a vorbit recent despre Aymen Boutoutaou (25 de ani), transferul vedetă al celor de la FCSB, și a dezvăluit unde va juca noul fotbalist al „roș-albaștrilor”.
Reamintim că sâmbătă, 18 iulie 2026, prin intermediul unui comunicat postat în mediul online, fosta campioană României a anunțat că l-a transferat pe fotbalistul algerian.
FCSB continuă să se întărească în această vară, iar Gigi Becali a dat o adevărat lovitură pe piața transferurilor. În cursul zilei de sâmbătă, 18 iulie 2026, prin intermediul unui comunicat de presă, fosta campioană l-a prezentat oficial pe Aymen Boutoutaou.
Fotbalistul în vârstă de 25 de ani l-a costat pe Gigi Becali aproximativ 1.35 milioane de euro, iar Meme Stoica este cu adevărat impresionat de fotbalistul algerian.
Președintele Consiliului de Administrație al „roș-albaștrilor” l-a urmărit cu atenție pe Aymen Boutoutaou la primul antrenament cu echipa pregătită de Marius Baciu și a precizat că acesta poate ocupa toate pozițiile din spatele vârfului.
Totodată, oficialul celor de la FCSB a mai precizat că fotbalistul algerian a făcut o primă impresie bună la prima șendință de pregătire efectuată sub comanda lui Marius Baciu.
Unde va juca transferul vedetă al FCSB. Gigi Becali a plătit o avere, iar Mihai Stoica a dezvăluit calitățile algerianului
„Are stângul, are dreptul, poate ocupa toate pozițiile din spatele vârfului. Azi s-a antrenat prima dată cu echipa și a făcut o impresie bună tuturor. Acum nu știi, una e Liga 2, Liga 3 Franța, alta e Superliga. Dar prioritate pentru noi e Europa”, a spus Mihai Stoica, pentru PrimaSport.
Fotbalistul algerian în vârstă de 25 de ani a venit în Superliga României din Franța, de la FC Sochaux. Acesta a semnat un contract valabil pentru o perioadă de trei ani de zile cu formația patronată de Gigi Becali
„FCSB anunță transferul lui Aymen Boutoutaou, de la FC Sochaux-Montbeliard.
Atacantul francez în vârstă de 25 de ani a semnat un contract valabil pentru trei sezoane și va purta tricoul cu numărul 28.
Aymen a efectuat sâmbătă dimineață primul antrenament alături de noii săi colegi.
Clubul nostru îi urează bun-venit și să aibă parte de mult succes în tricoul roș-albastru!”, a transmis FCSB, pe pagina oficială de Facebook.