Sâmbătă, 18 iulie 2026, la Otopeni, în apropiere de București are loc evenimentul de inaugurare pentru Sala de Gimnastică „Nadia Comăneci”.
În spatele proiectului se află nimeni altul decât miliardarul Ion Țiriac (87 de ani), care vrea să cinstească așa cum se cuvine împlinirea a 50 de ani de la primul 10 perfect obținut de Nadia Comăneci (64) la Jocurile Olimpice Montreal 1976.
În primăvara anului 2025, Ion Țiriac anunța public declanșarea unui proiect special pentru pentru Nadia Comăneci, și anume construirea unei săli de gimnastică de milioane de euro.
„O chem să dea la lopată”, glumea miliardarul, în stilul caracteristic, în urmă cu aproximativ 16 luni.
Un an mai târziu, în primăvara lui 2026, cadoul fără precedent de la Ion Țiriac pentru Nadia Comăneci a prins contur, iar magnatul venea și cu detalii importante despre evenimentul de inaugurare.
„Când îmi vine rândul, pe 18 iulie, când e sărbătoarea Nadiei și-i dăm cheile de la sală, o să menționez bineînțeles Fundația Țiriac și avem unul-doi poate trei parteneri”, puncta Ion Țiriac.
De ce data de 18 iulie? Pe 18 iulie 1976, Nadia Comăneci a primit prima notă perfectă de 10 din istoria gimnasticii, cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Montreal.
Iar sâmbătă, 18 iulie 2026, se împlinesc fix 50 de ani de la acel moment fabulos care va dăinui etern în istoria sportului românesc.
Ion Țiriac s-a ținut de cuvânt, astfel că azi, la Otopeni, în apropiere de București are loc evenimentul inaugurare pentru Sala de Gimnastică „Nadia Comăneci”.
Și așa cum se poate vedea în videoclipurile atașate materialului, dar și în galeria foto, toți invitații au veniți îmbrăcați ca de gală.
Atât marea campioană Nadia Comăneci, cât și Ion Țiriac și bunul său prieten Ilie Năstase au optat pentru ținute albe, care au atras imediat atenția fotoreporterilor prezenți la eveniment.
Nu doar Nadia Comăneci, Ion Țiriac și Ilie Năstase sunt prezenți la eveniment, ci și alți mari campioni ai sportului autohton. În primul rând, vorbim de Gică Hagi, „Regele” fotbalului românesc. De asemenea, Lucian Bute, ex-campion mondial la box, a venit și el să își arate susținerea față de proiectul demarat de Ion Țiriac.
Alin Petrache, fost jucător de rugby și actual președinte al FRR, a venit alături de soție. De la eveniment nu lipsesc nici George Cosac, fost jucător de tenis, sau Mihai Covaliu, ex-scrimer român medaliat cu aur la Jocurile Olimpice 2000.
Și, nu în ultimul rând, la Otopeni mai sunt prezenți ambasadorul SUA în România, Ion Ion Țiriac, fiul magnatului Ion Țiriac, sau Ilie Bolojan, fost premier al țării.