Florin Niță nu s-a ferit de cuvinte: „Era timpul ca Ştefan Târnovanu să plece de la FCSB”

Florin Niță nu s-a ferit de cuvinte: „Era timpul ca Ştefan Târnovanu să plece de la FCSB"
Florin Niță a vorbit despre situația lui Ștefan Târnovanu de la FCSB. SURSA FOTO: SPORT PICTURES

Florin Niță (39 de ani), fost lider al echipei naționale și proaspăt retras din activitatea de fotbalist profesionist, a vorbit despre situația lui Ștefan Târnovanu (26).

Portarul FCSB și-a dorit foarte mult să prindă un transfer în străinătate în această vară, însă Gigi Becali (68) nu a vrut să îi dea drumul în schimbul unei sume accesibile.

Florin Niță a comentat situația prietenului Ștefan Târnovanu de la FCSB

FCSB a început sezonul 2026-2027 din Superliga cu o victorie, scor 2-0 pe teren propriu cu FC Argeș, iar printre remarcații roș-albaștrilor s-a regăsit și portarul.

Este vorba despre Ștefan Târnovanu, care în această vară a forțat un transfer departe de FCSB, însă fără succes, deoarece Gigi Becali nu și-a micșorat pretențiile financiare și a solicitat colosala sumă de 5 milioane de euro.

Târnovanu nu a avut de ales, a rămas în România, iar în etapa 1 din Superliga a intervenit salvator de 6 ori la șuturile piteștenilor.

După meci, situația lui a fost comentată și de Florin Niță, fost lider al echipei naționale care și-a agățat mănușile în cui în această vară, după un sezon petrecut fără contract.

Niță este și el de părere că Ștefan Târnovanu trebuia să plece de la FCSB, mai ales după ce a experimentat în sezonul trecut, când a intrat pe lista neagră a finanțatorului și a fost scos din poartă timp de luni bune:

„Ștefan este prietenul meu și ne știm de mult timp. Îl ajut cu tot ce are nevoie, sfaturi, tot. Cu tot dragul. Din punctul meu de vedere, era momentul să facă pasul în străinătate.

Eu nu sunt în poziția lui, să știu care este situația lui concretă de la FCSB, condițiile de transfer. Să se antreneze la fel ca și până acum, să fie serios ca și până acum și, mai devreme sau mai târziu, munca sa va fi răsplătită înzecit. Atât pot spune despre el”, a declarat Florin Niță, la Digi Sport.

Rămâne Târnovanu titular la FCSB?

Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile pentru Ștefan Târnovanu pe parcursul sezonului 2026-2027. În a doua jumătate a stagiunii trecute, el a fost scos din poartă de puștiul Matei Popa (19 ani), pe care Gigi Becali l-a preferat pentru îndeplinirea regulii U21 din Superliga.

În schimb, în debutul actualei ediții de campionat, preferat pentru regula U21 pare să fie fundașul stânga Ricardo Pădurariu (19).

Dacă acesta din urmă își va menține statutul de titular, cel mai probabil și Ștefan Târnovanu nu va avea emoții în privința postului de goalkeeper.

După duelul cu FC Argeș, Târnovanu a ajuns la 208 partide jucate pentru FCSB. Pe 72 dintre ele, inclusiv pe cea cu piteștenii, a reușit să le termine fără col primit. În restul de 136 de meciuri, el a încasat 230 de goluri.

Conform site-ului de specialitate Transfermarkt, cota de piață a lui Ștefan Târnovanu este de 3 milioane de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]