Starul Universității Cluj se întoarce astăzi, după aventura de la Campionatul Mondial. Golgheterul campionatului trecut din Superliga României și-a încheiat vacanța de două săptămâni, cât a trecut de la eliminarea Bosniei din competiția care duminică are programată finala.
Jovo Lukic a atras atenția la Campionatul Mondial, prin golul pe care l-a reușit în meciul Canada – Bosnia (1-1), partidă în care a fost titular. Imediat după acel gol, cota atacantului a explodat și oficialii Universității Cluj au primit mai multe oferte, pe care le-au refuzat.
„Am avut discuții la două milioane de euro. Nu suntem obligați să vindem”, a spus, în mai multe rânduri, Radu Constantea, președintele Universității Cluj. Chiar dacă multă lume se aștepta ca atacantul să fie transferat imediat după eliminarea de la Campionatul Mondial, Jovo Lukic se întoarce astăzi la U Cluj. „Se va întoarce și va intra în programul echipei”, a spus Radu Constantea, pentru ProSport.
Președintele echipei clujene a dezvăluit că au mai apărut oferte și în ultima perioadă pentru Jovo Lukic, dar că sumele care s-au propus nu au fost considerate suficiente pentru un transfer.
Există interes din mai multe zone ale Globului pentru atacantul care a marcat la Campionatul Mondial. Jovo Lukic, cel mai curtat jucător din Superliga României, este dorit inclusiv în Egipt. „Au existat oferte din Egipt, din Europa și din Zona Orientului Mijlociu, dar nu la un nivel care să ne mulțumească”, a spus Radu Constantea.
Chiar dacă transferul se amână sau nu se va face în această vară, revenirea lui Jovo Lukic la Cluj nu înseamnă și că atacantul va intra imediat în teren. Acesta trebuie să facă pregătirea de vară, după perioada de pauză de două săptămâni, pe care a avut-o.
„Nu știu ce se va întâmpla cu el. Revine sigur. Dar este un pic târziu și are nevoie și de pregătire după vacanță. Este vorba de câteva săptămâni”, a spus Cristiano Bergodi despre atacantul său.
Tehnicianul Universității crede că Lukic merita să joace mai mult la Campionatul Mondial. Atacantul din Superliga a fost titular în primul meci cu Canada, când a jucat 62 de minute. Atunci a profitat de o accidentare a lui Edin Dzeko. În ciuda faptului că a marcat golul Bosniei, Lukic a mai fost introdus doar 4 minute, la meciul cu Elveția.
„Cred că a fost și puțin supărat pentru că a dat gol și apoi a mai jucat doar 4 minute. Cred că merita să joace mai mult. Normal că acolo sunt și interese. Dzeko e Dzeko, dar după nu l-a a mai băgat nici când l-a schimbat pe Dzeko. De asta am rămas surprins. Pentru că Jovo avea entuziasm, după ce marcase golul. Îmi pare rău pentru el. Bravo lui că a dat gol”, a spus Cristiano Bergodi pentru ProSport.