Dinamo este gata de bătăliile din Liga Campionilor, iar Daniel Stanciuc anunță că obiectivul „dulăilor” este să rămână în cea mai importantă competiție europeană.
Internaționalul român este convins că Dinamo poate să le bată pe Montpellier și Aarhus înainte de a se lupta cu gigantul Barcelona.
ProSport: Daniel, s-a stabilit și programul lui Dinamo în Liga Campionilor. Cum ți se pare?
Daniel Stanciuc: Suntem nerăbdători să începem competiția și să facem meciuri cât mai bune.
Programul este unul destul de dificil, dar ne bucurăm de faptul că vom începe pe teren propriu cu Montpellier. E un mic avantaj pentru noi.
Ce zici de noul format al competiției?
În vechiul format începeai în toamnă și terminai în următorul an. Erau meciuri mult mai multe. Acum, începem prima fază a competiției în luna septembrie și o terminăm în octombrie.
Sigur, important este că în acest format al competiției nu se termină sezonul european orice s-ar întâmpla.
Veți întâlni Barcelona abia în al treilea meci…
Așa este! Ar fi ideal să începem competiția cu două victorii. Să le batem pe Montpellier și Aarhus și apoi să ne luptăm cu campioana Europei.
Pentru a reuși asta, avem nevoie însă de o Sală Polivalentă arhiplină la primul meci și apoi să mergem cu multă încredere la Aarhus.
Ce obiectiv are Dinamo în noul format din Liga Campionilor?
Obiectivul nostru este unul clar, să mergem mai departe în Liga Campionilor, deci ori primul loc, ori poziția a doua.
Crezi că fanii dinamoviști pot să facă diferența?
Publicul pe care noi îl avem este unul fantastic! Este deja renumit în Europa, în meciurile pe care Dinamo le joacă în Liga Campionilor.
Fanii trebuie să umple Sala Polivalentă la capacitate maximă, iar noi le promitem că vom trata fiecare meci ca pe o finală.
Dinamo și-a propus la un moment dat chiar un Final Four în Liga Campionilor…
Sunt echipe extrem de puternice în competiție, nivelul este unul fantastic. Sunt formații cu bugete mult mai mari decât al lui Dinamo care nu pot să ajungă în Final Four-ul din Liga Campionilor.
Totuși, vom face tot ce depinde de noi pentru a ajunge cât mai sus în Europa.