Ce a remarcat Basarab Panduru după Supercupa României. „Ai tendința să spui asta”

Ce a remarcat Basarab Panduru după Supercupa României. „Ai tendința să spui asta”
Basarab Panduru a avut o reacție clară după Supercupa României, Universitatea Craiova - U Cluj. Sursă foto: Captură YouTube / Orange Sport Romania

În direct, la TV, imediat după finalul dramatic din Supercupa României, Universitatea Craiova – U Cluj 1-1 (5-3 d.l.d), Basarab Panduru (56 de ani) a evidențiat o statistică interesantă.

Oltenii au câștigat al treilea trofeu sub comanda antrenorului portughez Filipe Coelho (45), după ce au transformat cu succes toate cele 5 lovituri de departajare din dreptul lor. În schimb, pentru ardeleni a ratat Macalou (27).

Cu Universitatea Craiova nu te joci la loviturile de departajare! Basarab Panduru a pus punctul pe „i” după Supercupa României

După eventul reușit la finalul sezonului 2025-2026, Unniversitatea Craiova a câștigat și Supercupa României, după ce a învins-o pe U Cluj la loviturile de departajare.

Oltenii au condus cu 1-0 pe stadionul „Ion Oblemenco”, mulțumită unui gol marcat de Nsimba în minutul 40, însă nu au putut menține avantajul de pe tabelă până la final.

În minutul 53, U Cluj a restabilit egalitatea, grație unui gol înscris de nou-sositul la echipă Alibek Aliev, transferat chiar de la rivala locală CFR Cluj.

Remiza s-a menținut până la capătul timpului regulamentar, după care au urmat loviturile de departajare, unde se presupune de multe ori că totul este o loterie. Craiova a transformat cu succes toate loviturile, 5 la număr, în timp ce pentru U Cluj a ratat Macalou, al doilea executant.

Pus în postura de a comenta deznodământul Supercupei României, Basarab Panduru a avut o remarcă interesantă. Universitatea Craiova le-a surclasat pe Dinamo, pe 23 aprilie, în semifinala Cupei României, pe U Cluj, pe 13 mai, în finala Cupei României, și mai nou tot pe U Cluj, pe 12 iulie, în Supercupa României la loviturile de departajare.

Patru lovituri de departajare transformate cu succes cu Dinamo, șase cu U Cluj în Cupă și alte cinci în Supercupă. Practic, oltenii au avut eficiență de 100% de la punctul cu var, detaliu ce l-a determinat pe Basarab Panduru să spună că în cazul Universității Craiova nu se mai poate vorbi de loterie la loviturile de departajare:

„Ai tendința să spui că la penalty-uri e loterie. Ultimele 15 lovituri de departajare ale Craiovei, șase într-un meci, 5 în altul și 4 cu Dinamo, au fost transformate în gol. Loterie sau nu, nu știu.

În afară de Assad, care și-a permis să execute scărița aceea, mi se pare că așa se bate un penalty, cum au executat cei de la Craiova. Nu știu dacă e doar loterie. Cred că este important și cine execută, cine are sânge rece și este serios.

Pare că se poate întâmpla orice, dar cu Craiova, iată că nu se poate”, a declarat Basarab Panduru, la Prima Sport.

Ce a spus despre desfășurarea jocului

Cât despre desfășurarea jocului, fostul internațional a spus că ambele echipe mai au de lucrat, însă e de înțeles, din moment ce s-au aflat la doar al doilea meci al sezonului, după cele disputate de ambele în preliminariile Champions League, respectiv Europa League.

„A marcat Nsimba cu un șut la colțul scurt, după ce încercase de două ori la colțul lung. Este un meci de început de sezon, așa că trebuie să avem răbdare câteva etape cu toate echipele. Încă se ajustează lucrurile”, a completat Basarab Panduru.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
„Atentat la sănătatea publică!” Imagini cu mizeria din spațiile unde sunt gătite alimentele vândute pe plajă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Promotor.ro