Daniel Bîrligea (26 de ani) a vorbit cât se poate de deschis despre caruselul emoțional prin care a trecut în sezonul 2025-2026 și pe care nu mai vrea să îl experimenteze niciodată la FCSB.
Atacantul a fost măcinat de accidentări, fiind indisponibil din martie, însă mai presus de problemele sale fizice, FCSB a ajuns în play-out și a fost la un pas să rateze complet obiectivele. Din fericire pentru roș-albaștri, colegii lui Bîrligea au salvat totul pe final, când au câștigat barajul pentru ultimul loc de Conference League.
Daniel Bîrligea s-a accidentat în martie, iar în aprilie s-a operat pentru a scăpa de o problemă care-l chinuia de 10 ani, astfel că lunile fără meciuri oficiale s-au adunat în dreptul lui.
Însă, a revenit pe gazon cu ocazia partidelor amicale din cantonamentul de vară, iar acum așteaptă cu nerăbdare startul sezonului 2026-2027.
Bîrligea trebuie să tragă tare dacă vrea prindă transferul de 15.000.000 de euro la care visează Gigi Becali, mai ales după parcursul pe care echipa l-a avut în stagiunea trecută.
De altfel, Bîrligea spune că felul în care au decurs lucrurile pentru FCSB a avut un impact emoțional chiar mare decât problemele fizice cu care s-a confruntat recent.
Fotbalistul crede că în jurul echipei s-a năpustit un ghinion greu de explicat și speră să nu mai experimenteze așa ceva niciodată:
„Vorbeam zi de zi, la antrenamente şi acasă, despre ce se întâmplă, cum se întâmplă şi de ce se întâmplă. Au fost momente în care ne uitam unii la alţii şi ne întrebam ce putem face. Nu ştiam. Nu ne ieşea nimic. La matematică, 2+2 fac 4, la noi 2+2 dădea zero… Nimic.
Am căutat soluţii, am schimbat multe: antrenamente, tactică, jucători… Nu ştiu, a fost un an de excepţie, dar în sens negativ. Sper să nu se mai întâmple, pentru că nu e uşor. Cu siguranţă nu e uşor să treci prin asemenea momente.
Poate că nu tot anul a fost atât de rău, dar au existat perioade prin care e greu să treci, atât ca jucător, cât şi în viaţa personală, inclusiv în relaţia cu familia şi prietenii. Pentru că, uneori, nici prietenii nu-ţi mai sunt aproape”, a mărturisit Daniel Bîrligea.
Chiar și cu problemele fizice pe care le-a avut în 2025-2026, Daniel Bîrligea tot a adunat 37 de meciuri jucate pentru FCSB, în care a izbutit să contribuie cu 13 goluri și 6 pase decisive.
„Ca fotbalist, nu trebuie să te mulţumeşti niciodată cu ceea ce ai avut, pentru că poţi pierde foarte repede totul. Trebuie să munceşti mereu pentru ceea ce îţi doreşti să ai în viitor. Munca de astăzi îţi aduce rezultatele de mâine.
Din ce am învăţat eu ca om în sezonul trecut, pot spune că eşti puternic, dar eşti şi mai puternic atunci când crezi în tine şi nu aştepţi ca alţii să creadă în tine. Asta e doar o parte. Lumea îţi este alături când îţi merge bine, dar când îţi este mai greu te uiţi în jur şi nu prea… nu mai vezi aceleaşi persoane”, a completat Bîrligea.
Conform site-ului de specialitate Transfermarkt, cota de piață a lui Daniel Bîrligea este de 4.5 milioane de euro. Însă, în contractul de la FCSB are o clauză de reziliere de 15 milioane de euro, iar patronul Gigi Becali speră să obțină acești bani în viitorul apropiat.
În totalul de 9 partide pe care le-a jucat pentru naționala mare a României, el a contribuit cu două goluri. În schimb, la FCSB are 30 de goluri și 8 pase decisive în 72 de meciuri.