Campioana României, Universitatea Craiova, şi vicecampioana, U Cluj, dispută Supercupa României, duminică, de la ora 20:30, pe stadionul „Ion Oblemenco”.
Dacă ardelenii au în premieră ocazia de a cuceri acest trofeu, oltenii joacă pentru a treia oară cu Supercupa pe masă, după ce au pierdut, chiar pe teren propriu, în 2018, 0-1 cu CFR Cluj, şi s-au impus în faţa aceleiaşi echipe în 2021, pe Arena Naţională, la lovituri de departajare.
Ambele rivale din Supercupă se află între cele două meciuri din primul tur preliminar al cupelor europene, Craiova, în Champions League, iar U Cluj, în Europa League.
Filipe Coelho spune că va face schimbări în primul 11 faţă de partida cu Vitebsk şi că Supercupa este foarte importantă, fiind vorba de un trofeu care se poate adăuga titlului şi Cupei României, cucerite anul acesta.
„Este un meci important pentru noi, ne mai poate aduce încă un trofeu, jucăm cu un adversar dificil şi trebuie să demonstrăm pe teren că jucăm acasă, trebuie să arătăm pe teren că suntem favoriți.
Vor fi schimbări față de meciul cu Vitebsk, voi ține cont de situația în care ne aflăm în startul sezonului, este foarte important să avem grijă de jucători, în special de partea fizică.
Jucătorii de la naționale au venit mai târziu în pregătire, suntem echipa care a început prima sezonul, iar jucătorii noi au ajuns abia luna aceasta, așa că trebuie să ne gândim la toate aceste aspecte. Sunt foarte fericit cu grupul de jucători pe care îl am, iar acum trebuie să intrăm în competiție și să fim foarte atenți la partea fizică.
De când am simțit motivația că îi pot antrena pe acești jucători, sunt norocos, am încredere în ei și simt că şi ei au încredere în mine.
Ca grup, știm că pot apărea și momente dificile, dar așa e o parte a fotbalului, apoi când intervin astfel de momente dificile contează cum sunt gestionate. Sincer, nu mă gândesc în acest moment la viitorul meu sau al echipei, viitorul nostru este mâine și atât” a declarat Filipe Coelho.
„Nu este ușor să joci la Craiova, de la începutul perioadei de mercato am căutat soluții, mercato este deschis, este o perioadă dificilă pentru un antrenor, nu se știe când pierzi un jucător. Suntem cu toții foarte motivați, foarte concentrați în acest start de sezon, eu sunt mulțumit de băieți, pentru că știu cât muncesc la antrenamente, sunt la limită uneori, îi înțeleg, dar trebuie să depășim și greutățile pentru a reuși.
Sunt foarte fericit cu grupul pe care îl avem și dacă nu pierdem niciun jucător voi fi foarte fericit. Eu trebuie să lucrez cu ce jucători am la dispoziție. Trofeele câştigate sunt deja de domeniul trecutului, avem foame foarte mare de a face performanță și în acest sezon.
Îmi pare rău că Portugalia nu mai este la Cupa Mondială, dar ca să fiu sincer, pentru mine este mai importantă Universitatea Craiova. La fel și Tudor Băluță, este mai important pentru mine decât Cristiano Ronaldo. El mă poate ajuta, Messi și Ronaldo nu o pot face”, a mai declarat acesta.
Foto: Cosmin Staicu – ProSport