Acasa » Diverse » Ce a ajuns să facă Vlad Chiricheş după ce Gigi Becali l-a îndepărtat de la FCSB

EXTRA Ce a ajuns să facă Vlad Chiricheş după ce Gigi Becali l-a îndepărtat de la FCSB

Gigi Grigorescu
Ce a ajuns să facă Vlad Chiricheş după ce Gigi Becali l-a îndepărtat de la FCSB
Îndepărtat de Gigi Becali de la FCSB, Vlad Chiricheş a arătat cum își ocupă timpul liber. Sport Pictures

Vlad Chiricheş (26 de ani) a revenit la FCSB în vara lui 2023, după ce i-a expirat contractul cu Cremonese. A fost dat afară de Gigi Becali (68 de ani), dar nu duce lipsă de activități.

Pentru prima dată de când și-a început cariera de fotbalist, Vlad Chiricheș nu a mai plecat în cantonament. Îndepărtat de la FCSB de Gigi Becali, el este în vacanță.

Îndepărtat de Gigi Becali de la FCSB, Vlad Chiricheş a arătat cum își ocupă timpul liber

După aproape 25 de ani petrecuți pe teren de fotbal, Vlad Chiricheș s-a gândit să se reprofileze. Aflat în vacanță, el s-a decis să încerce săriturile în apă de la mare înălțime.

România are reprezentanți de nădejde în acest sport extrem, pe Constantin Popovici și Cătălin Preda, deci Chiricheș ar avea de la cine să deprindă unele tehnici.

Din cauza accidentărilor și a faptului că Gigi Becali nu mai avea încredere în el, Vlad Chiricheș a jucat în sezonul trecut doar 23 de meciuri.

Nu a fost niciodată integralist în Superliga, iar cel mai mult a stat pe teren 77 minute, în meciul din deplasare cu Farul, în etapa 5 a play-out-ului.

A fost chiar ultimul meci pe banca tehnică a celor de la FCSB a lui Mirel Rădoi, care ulterior a plecat pentru a semna cu turcii de la Gaziantep.

Ulterior, fundașul central reprofilat de Gigi Becali în mijlocaș nu a mai prins niciun minut, din cauza unor probleme musculare.

FCSB s-a reunit pe 22 iunie, dar Chiricheș nu a fost la vizita medicală. Clubul a anunțat despărțirea de fotbalist pe 30 iunie, când echipa se afla în cantonamentul din Olanda.

Gruparea i-a mulțumit, într-un mesaj emoționant, celui care a câștigat 4 titluri de campion și 3 Supercupe ale României.

Mesajul lui Vlad Chiricheş după ce Gigi Becali l-a îndepărtat de la FCSB

La foarte scurt timp, inclusiv jucătorul a transmis un mesaj pe rețelele de socializare. El a recunoscut că nu i-a fost ușor să-și găsească cuvintele.

„FCSB a însemnat foarte mult pentru mine. Aici am crescut, am trăit unele dintre cele mai frumoase momente ale carierei mele și am avut privilegiul să revin, după atâția ani, acasă.

Le mulțumesc tuturor colegilor, antrenorilor, oamenilor din staff și tuturor celor care au fost alături de mine în această perioadă. Fiecare dintre voi a avut un rol în drumul meu.

Suporterilor le sunt recunoscător pentru încredere, pentru încurajări și pentru faptul că au fost alături de echipă indiferent de momente.

Respectul vostru a însemnat întotdeauna enorm pentru mine. Plec cu sufletul împăcat și cu multe amintiri pe care le voi păstra toată viața.

Fotbalul merge înainte, iar eu voi privi mereu cu recunoștință spre tot ceea ce am trăit în tricoul roș-albastru. Vă mulțumesc din inimă”, a scris Vlad Chiricheș pe Instagram.

Inclusiv bunul lui prieten Darius Olaru, plecat în această vară la vicecampioana Belgiei, Union Saint-Gilloise, i-a transmis cuvinte de încurajare.

Fostul căpitan a precizat că a fost o adevărată plăcere să lucreze împreună împreună și e recunoscător că a avut ocazia să învețe de la un profesionist ca Vlad Chiricheș.

Olaru este convins că fostu lui coleg va aborda orice nouă provocare cu aceeași seriozitate, pasiune și determinare care l-au caracterizat întotdeauna.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]