CFR Cluj și-a adus atacant de titlu din Cipru, acolo unde în sezonul trecut a fost golgheterul lui APOEL Nicosia.
Stefan Drazic (Serbia, 33 de ani), liber de contract, a semnat cu echipa patronată de Nelu Varga, după ce în cariera sa a mai jucat în Belgia, China și Ungaria.
CFR a adus înlocuitor pentru Alibek Aliev, plecat în această vară la rivala Universitatea Cluj. Trupa din Gruia l-a ales pe Stefan Drazic, golgheterul lui APOEL Nicosia din stagiunea trecută.
Venit liber de contract, acesta a semnat cu echipa ardeleană, după ce în cariera sa a mai bifat echipele Radnicki Obrenovac, Javor Matis Ivanjica, Mechelen, Changchun Yatai, Mezokovesd, Diosgyor și APOEL.
Pentru cel mai galonat club din Cipru a marcat 21 de goluri în 80 de partide, însă cel mai bine i-a mers în Ungaria, unde a înscris 47 de goluri și a oferit 19 pase decisive în 163 de meciuri.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2F74380576144955748407253363686657450688972301n.jpg)
Foto: Facebook
Fotbal Club CFR 1907 CLUJ
Noul atacant al lui Antonio Folha se va lupta pentru titularizare în avanposturile echipei cu Luka Zahovic, singurul atacant central din lot, în timp ce Cordea, Korenica, Biliboc, Sfait vor secunda din benzi vârful avansat.
„CFRiști, începând de astăzi, Stefan Drazic este noul nostru atacant! Un jucător cu multă experiență, cu peste 400 de meciuri disputate la nivel de seniori și mai mult de 150 de contribuții decisive, Drazic și-a făcut debutul în fotbalul profesionist în țara natală, la FK Javor-Matis Ivanjica, evoluând ulterior și pentru FK Vozdovac.
De-a lungul carierei, a mai jucat pentru formația belgiană KV Mechelen, pentru Mezokovesd Zsory FC și Diosgyori VTK în prima ligă din Ungaria, dar și în China, la Changchun Yatai.
În ultimele două sezoane, Drazic a evoluat pentru APOEL Nicosia, cel mai titrat club din Cipru, iar în stagiunea recent încheiată a fost golgheterul echipei, cu 11 goluri marcate în campionatul cipriot.
La nivel internațional, Stefan a reprezentat Serbia la nivel de tineret. Îi urăm bun venit în Gruia și îi dorim cât mai multe goluri, pase decisive și performanțe în tricoul echipei noastre”, a transmis clubul CFR Cluj, pe Facebook.
În perioada de mercato estivală, CFR Cluj i-a transferat pe mijlocașii Francisco Barrios și Amin Ziblim, Yuval Sade și Igor Savic, fundașul central Renato Pantalon și portarul Andre Moreira, în timp ce stoperului Marian Huja i-a fost activată clauza de transfer definitiv.