Acasa » Fotbal Extern » Plecarea lui Radu Drăguşin, lovitură pentru doi fotbalişti de la Tottenham: „O să-mi lipseşti, frate!”

MERCATO Plecarea lui Radu Drăguşin, lovitură pentru doi fotbalişti de la Tottenham: „O să-mi lipseşti, frate!”

Plecarea lui Radu Drăguşin, lovitură pentru doi fotbalişti de la Tottenham: „O să-mi lipseşti, frate!"
Radu Drăgușin s-a despărțit de Tottenham și a semnat cu Fiorentina. Fotomontaj Prosport

Radu Drăgușin (24 de ani) a plecat de la Tottenham Hotspur la Fiorentina, înapoi în Serie A, sub formă de împrumut cu opțiune de transfer definitiv.

Dacă italienii vor activa clauza, atunci contractul lui Drăgușin va deveni valabil până la data de 30 iunie 2031. Totodată, Tottenham se va alege cu suma de 17.5 milioane de euro, care se va adăuga la cea de 1.5 milioane de euro primită deja în schimbul împrumutului.

Au fost frații lui de suferință și i-au transmis mesaje emoționante! Ce au scris Archie Gray și James Maddison, după plecarea lui Radu Drăgușin de la Tottenham

Radu Drăgușin a plecat din Premier League, campionatul în care a visat să joace, după doi ani și jumătate, timp în care s-a confruntat cu mai multe probleme.

Talentatul fundaș român a trecut pe sub comanda a numeroși antrenori, situația de la Tottenham fiind dificilă din punct de vedere sportiv, iar pe de altă parte, Drăgușin a avut și o accidentare gravă, care l-a scos din circuit un an.

Radu Drăgușin a semnat cu Fiorentina un contract pe cinci sezoane, însă inițial va evolua în Serie A doar sub formă de împrumut.

Dacă va confirma în Florența, atunci italienii vor plăti 17.5 milioane de euro pentru el și înțelegerea până în iunie 2031 va intra în vigoare.

Plecarea lui Radu Drăgușin de la Tottenham a produs tristețe pentru doi jucători, care au fost frații de suferință ai românului în nordul Londrei.

Primul este Archie Gray (20 de ani), un tânăr mijlocaș cu care Drăgușin a făcut cuplu în centrul defensivei la mai multe partide.

Gray nu este stoper de meserie, însă a fost nevoit să joace lângă Drăgușin într-o perioadă în care apărarea londonezilor era decimată de accidentări. Cei doi s-au descurcat chiar onorabil, având în vedere conjunctura nefastă, și au făcut uitate absențele titularilor Cristian Romero (28 de ani) și Micky van de Ven (25).

Archie Gray a postat la Insta Story o fotografie în care se îmbrățișează cu Radru Drăgușin, iar în dretul acesteia a scris:

„O să-mi fie dor de tine, frate. Toate cele bune, Radu Drăgușin”, a scris Gray, adăugând și câteva emoji-uri cu inimioare și fețe triste.

Drăgușin a mai avut un frate de suferință la Tottenham

Celălalt jucător cu care Radu Drăgușin a avut ceva de împărțit este James Maddison (29). Mijlocaș ofensiv de meserie, Maddison a avut parte de câteva accidentări grave în ultimii ani, inclusiv una la genunchi, similară celei cu care s-a confruntat Drăgușin.

Cei doi au efectuat recuperarea în aproximativ același timp și au ajuns să fie legați de o legătură puternică. Astfel, după plecarea românului la Fiorentina, Maddison a scris:

„Fratele meu! Adversitatea ne-a apropiat atât de mult… Îmi va fi foarte dor de tine, prietene. Îți voi scrie în continuare pentru a te invita la sesiunile de saună, așa că să nu te enervezi. Mult succes, frate”, a scris și James Maddison, conform Football.london.

James Maddison a jucat doar 3 meciuri în sezonul 2025-2026, din cauza accidentărilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri