Mutări tot mai surprinzătoare se petrec în această perioadă de mercato. O mulțime de fotbaliști români s-au transferat sau urmează să facă acest pas, însă printre aceștia se numără și un moldovean cu cetățenie română.
Sergiu Perciun (20 de ani), mijlocașul ofensiv al naționalei Moldovei, a impresionat la echipa Primavera a celor de la Torino în sezonul trecut, iar acum urmează să facă pasul cel mare la seniori.
Sergiu Perciun este la Torino încă din 2022. Atunci a semnat cu echipa U17 a torinezilor, iar an de an a evoluat. Ba chiar a bifat și 5 partide în Serie A.
Din informațiile ProSport, Perciun a negociat în ultimele zile cu Ascoli și va merge acolo sub formă de împrumut. Sursele noastre susțin că „ciocănitoarele” vor trebui să plătească 1.5 milioane de euro la finalul sezonului următor dacă vor dori să-l transfere definitiv pe fotbalistul moldovean.
Astfel, Sergiu Perciun va avea toate șansele să fie titular la Ascoli, echipă care tocmai a promovat în Serie B, după o finală de baraj cu Brescia (1-1 și 3-0).
Sergiu Perciun are atât cetățenie română, cât și moldovenească. Tânărul fotbalist are meciuri la majoritatea naționalelor de tineret ale Moldovei, însă în ultimul an a prins 11 partide și pentru naționala mare a Republicii Moldova.
Până în 2025 când a bifat primele meciuri pentru prima reprezentativă a Moldovei, Sergiu Perciun era eligibil pentru a juca și în naționala României. FRF a încercat să-l înregimenteze, însă fotbalistul a bătut în retragere și a ales naționala de peste Prut.
Impresarul său, Orlando Popa, chiar l-a comparat pe Sergiu Perciun cu Gică Hagi datorită execuțiilor sale, dar și a ușurinței cu care își driblează adversarii.