Leo Messi (39 de ani) a doborât două recorduri fabuloase la Cupa Mondială, iar după victoria spectaculoasă cu Egipt, scor 3-2, l-a depășit pe regretatul Diego Maradona, cel cu care Argentina câștiga râvnitul trofeu, la ediția CM Mexic 1986.
În partida contând pentru calificarea în sferturile de finală, Messi a înscris și a dat o pasă de gol, fiind desemnat „omul meciului” de către FIFA, a doua oară în fazele eliminatorii, după succesul cu Capul Verde, scor 3-2, din 16-imile competiției.
Starul argentinian Leo Messi, cu șase prezențe la turneul final, l-a depășit pe Diego Maradona, în privința paselor de gol reușite în istoria Cupei Mondiale.
Astfel, la meciul dintre Argentina și Egipt, 3-2, din optimile de turneului final, Messi a ajuns la nouă pase de gol, după ce i-a pasat lui Romero (27 de ani), pentru 1-0.
Topul celor mai buni pasatori din istoria turneului final este completat de Maradona, cu opt pase, germanul Pierre Littbarski (66 de ani) și polonezul Grzegorz Lato (76 de ani), cu câte șapte pase.
Francezul Michel Olise (24 de ani) se află și el în acest top al celor mai buni pasatori, toate cele cinci pase ale sale fiind consemnate în actuala ediție de Campionat Mondial.
De altfel, Olise se alătură unui club select al celor mai buni pasatori într-o singură ediție de turneul final, care este condus de regretatul Pele, cu cele șase pase de la CM 1970.
Tot cu câte cinci pase decisive la aceeași ediție de CM au fost polonezul Robert Gadocha (80 de ani), în 1974, germanii Thomas Hassler (60 de ani) și Littbarski, în 1994, respectiv 1982, și Diego Maradona, în 1986.
Un alt record fabulos doborât de Messi după optimea cu Egipt este cel al meciurilor eliminatorii consecutive în care a înscris.
După golul din victoria cu africanii, Messi a ajuns la șase meciuri cu gol marcate, depășindu-i pe brazilieni Leonidas și Vava, respectiv pe maghiarul Sarosi, fiecare cu câte cinci meciuri.
După încheierea fazei optimilor Cupei Mondiale 2026, Messi a ajuns la opt goluri înscrise (hat-trick-ul cu Algeria, dubla cu Austria și câte un gol cu Iordania, Capul Verde și Egipt), iar cu aceste reușite conduce în topul celor mai buni marcatori.
Lupta pentru „Gheata de aur” este una foarte stânsă, deoarece Messi este urmat, îndeaproape, de Kylian Mbappe (27 de ani) și Erling Haaland (25 de ani), fiecare cu câte șapte goluri, respectiv de Harry Kane (32 de ani), cu șase goluri.
Meciurile din sferturi sunt: Franța – Maroc, 9 iulie, de la ora 23:00 (ora României), la Boston, Spania – Belgia, 10 iulie, de la ora 22:00, la Los Angeles, Norvegia – Anglia, 12 iulie, de la ora 00:00, la Miami, și Argentina – Elveția, 12 iulie, de la ora 04:00, în Kansas City.