Andrei Nicolescu se lauda acum câteva zile la „Exclusiv Dinamo” de la ProSport că s-a înțeles cu un atacant, însă de atunci totul a fost pus pe pauză deoarece clubul de care a aparține jucătorul nu mai răspunde nici măcar la mail-uri, potrivit impresarului său.
Președintele CA al grupării roș-albe dezvăluie că nu înțelege acest tip de tergiversări, însă va continua să preseze pentru ca mutarea să se perfecteze cât mai repede.
Andrei Nicolescu anunța în urmă cu câteva zile că Dinamo a ajuns la un acord cu un atacant, însă mutarea nu s-a perfectat, și asta pentru că formația de care aparține fotbalistul dorit de „câini” se tot eschivează și găsește tot felul de motive.
Chiar dacă nu înțelege astfel de tertipuri, oficialul dinamovist susține că va încerca cu orice preț să reia negocierile pentru ca transferul să se realizeze în perioada imediat următoare.
„Am spus că mai vine un atacant, dar a fost acum două săptămâni. Tot aici am zis că suntem foarte aproape să semnăm cu încă un atacant, dar am rămas în aceeaşi situaţie.
Cu atacantul cumva suntem înţeleşi, dar cu clubul nu ajungem la nicio înţelegere. Oricum suntem într-o sumă decentă faţă de sumele de transfer, dar nu înţeleg tipul ăsta de relaţie, că ne e foarte greu să scoatem răspunsuri.
Prima dată agentul a spus că n-au primit mail-ul, după ce am făcut dovada că staţi puţin că abia acum se… După care directorul sportiv se vede cu preşedintele, mai stai puţin, a mai trecut o zi şi tot aşa a mai trecut o săptămână. Punem presiune, încercăm să rezolvăm cât mai repede”, a declarat Andrei Nicolescu la PrimaSport.
Dinamo l-a adus în această vară pe vârful Oliver Hintsa, cel care în sezonul trecut a evoluat pentru norvegienii de la Songdal, din liga a doua, mutare anunțată în EXCLUSIVITATE de ProSport.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2Fnuno-campos-a-vorbit-despre-transferurile-lui-dinamo-am-nevoie-de-jucatori-1400x834.jpeg)
Foto: ProSport
Veniri: Adriano Manole (FC Argeş), Ianis Doană (CSA Steaua), Răzvan Radu (Metalul Buzău), Martin Pascual (Mirandes), Alaa Bellaarouch (Braga), Ştefan Opriş (Poli Iaşi)
Reveniri: Andrei Ionică (Clinceni), Casian Soare (CS Dinamo), Luca Bărbulescu (Corvinul), Raul Rotund (ASA Tg. Mureş), David Irimia (Metaloglobus), Ahmed Bala (Modelu), Răzvan Paşcalău (CS Dinamo), Matei Marin (Olimpia Satu Mare), Sanusi Hussaini (Baia Mare), Peter Maapia (Gloria Bistriţa), Ianys Neculai (CS Dinamo), Codruţ Sandu (Corvinul), Valentin Dumitrache (Metalul Buzău), Costin Amzăr (Al Nasr), Alexandru Irimia (Metaloglobus)
Plecări: Eddy Gnahore (liber), Georgi Milanov (liber), Jordan Ikoko (liber), Valentin Ţicu (liber), Kennedy Boateng (liber), Valentin Dumitrache (Chindia)