Confidentul secret al lui Cristi Chivu la Milano: „Am vorbit de câteva ori”

Confidentul secret al lui Cristi Chivu la Milano: „Am vorbit de câteva ori”
Cristi Chivu, antrenor Inter Milano Sursa Foto: MEDIAFAX FOTO

Peppe Poeta, antrenorul echipei de baschet Olimpia Milano, a dezvăluit că a discutat de mai multe ori cu Cristian Chivu și că cei doi au trăit un an asemănător din punct de vedere profesional.

Poeta, în vârstă de 40 de ani, a cucerit titlul în Italia cu Olimpia Milano, după un sezon în care a preluat echipa și a reușit să o conducă spre succes. 

Poeta, drum similar cu Cristian Chivu

Acesta a recunoscut că se regăsește în parcursul lui Cristi Chivu și că apreciază modul în care românul comunică și se comportă pe banca tehnică.

„Mă bucură foarte mult această comparație. Am vorbit de câteva ori cu Cristian în timpul sezonului. Practic, am trăit același an și am pornit de la un context asemănător”, a declarat Peppe Poeta.

Antrenorul italian a explicat că el venea după o experiență pozitivă la Brescia, în timp ce Chivu ajunsese la Inter după perioada petrecută la Parma. Cei doi au fost priviți inițial cu rezerve din partea experților, dar au reușit să își impună stilul și să obțină rezultate importante.

„Eu veneam după sezonul bun de la Brescia, el venea de la Parma. Îmi place felul în care comunică și îmi place modul în care se comportă pe bancă”, a mai spus Poeta.

Declarația este cu atât mai surprinzătoare cu cât Peppe Poeta a recunoscut că nu este suporterul lui Inter. Antrenorul formației de baschet din Milano este fan Juventus, rivala tradițională a nerazzurrilor.

„Nu, eu sunt cu Juventus”, a spus Poeta, atunci când a fost întrebat despre echipa pe care o susține.

Chiar și în aceste condiții, tehnicianul italian a vorbit în termeni elogioși despre Chivu și a lăsat de înțeles că între cei doi s-a creat o relație bazată pe respect profesional.

Peppe Poeta a avut la rândul său un sezon remarcabil. A început ca secund al lui Ettore Messina la Olimpia Milano, apoi a preluat conducerea echipei și a câștigat Cupa Italiei și titlul național.

Chivu a vorbit despre cum se simte la Inter

„Sunt fericit. Antrenez Inter, este cea mai bună recompensă posibilă. Mi-am pierdut chiar și câteva șepci. Șepcile albe au devenit părul alb, anul acesta mai ales, cu Inter, dar și anul trecut. De fapt, n-am mai dormit bine de un an și patru luni… Soția mea nu mă mai recunoaște.

Ea stă acasă pentru copii, dar eu mă văd cu ei doar la cină. Le dedic jumătate de oră, în care stăm de vorbă, iar apoi când vorbesc cu mine, mă gândesc la ce se scrie în ziare”, a spus Chivu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
VIDEO | Ambasadorul SUA la București are rădăcini EST-EUROPENE, dar tot nu s-a putut hotărî: sarmale sau burgeri?
Mediafax
EX-regina filmelor pentru adulți și-a mărit serios 'moșia'! Viața nouă pe care și-a construit-o în Caraș-Severin
Cancan.ro
România are producții record, deși seceta a lovit Europa. Expert: „Niciodată în istoria sa nu a avut asemenea volume”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ce se întâmplă, doctore?
Croația | Skywalk Biokovo, platforma de sticlă suspendată la 1.228 de metri altitudine. Cât plătesc turiștii pentru senzația de a păși deasupra prăpastiei și ce trebuie să știe înainte de urcare
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Râzi cu lacrimi
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
Go4Games
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Promotor.ro