Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Adrian Mutu e gata să devină antrenor la FCSB, dar îi pune o condiție aproape imposibilă lui Gigi Becali: „Dacă face asta”

Adrian Mutu e gata să devină antrenor la FCSB, dar îi pune o condiție aproape imposibilă lui Gigi Becali: „Dacă face asta”

Florentin Dincă
Adrian Mutu e gata să devină antrenor la FCSB, dar îi pune o condiție aproape imposibilă lui Gigi Becali: „Dacă face asta”
Adi Mutu nu ar spune nu unei oferte de la FCSB. Foto: Sport Pictures

Adrian Mutu este de aproape un an și jumătate liber de contract și spune că nu ar spune nu unei oferte de a antrena pe FCSB.

Condiția „Briliantului” este una improbabilă în momentul de față la gruparea roș-albastră, iar aceasta ar implica eliminarea imixtiunii la echipă a lui Gigi Becali.

Adrian Mutu nu ar refuza o ofertă de la FCSB. „Dacă face asta”

Adi Mutu nu și-a găsit niciun angajament după despărțirea de Petrolul, din primăvara anului trecut, iar acum este deschis pentru o nouă colaborare, chiar și cu FCSB.

Fostul decar de la echipa națională susține că nu ar avea nicio problemă să lucreze pe banca fostei campioane din Superligă, condiția fiind ca Gigi Becali să nu se mai implice la echipă.

„Briliantul” este de părere că FCSB rămâne în continuare o cate de vizită foarte importantă pentru orice antrenor, un club la care există toate condițiile pentru a face performanță.

„Eu cred că pentru orice antrenor să pregătească FCSB este o carte de vizită importantă și ai toate condițiile necesare pentru performanță. Eu nu aș putea lucra în astfel de condiții și ar putea dăuna automat muncii mele.

Nu neapărat clubului, pentru că clubul spune după două săptămâni, ai plecat, dar ar dăuna muncii mele, în cea mai mare parte, și atunci nu are rost.

Asta nu înseamnă că nu mi-ar plăcea sau pe viitor dacă Gigi Becali schimbă politica, dacă aș fi în cărți. Acolo ai tot, cum ai și la Craiova, la Rapid, cum începi puțin să ai și la Dinamo, chiar dacă nu la nivelul ăsta”, a spus Adi Mutu la DigiSport.

Foto: Mediafax Foto

Gigi Becali e sincer. „Mutu nu face ce zic eu”

În urmă cu aproximativ doi ani, Adi Mutu era la fel, liber de contract, după ce plecase de la CFR Cluj. La acea vreme, Gigi Becali recunoștea că l-ar pune antrenor pe fostul internațional, dar îi era teamă că acesta nu îi va respecta directivele.

„Pe Adrian (n.r. – Mutu) l-aș lua antrenor, dar el nu vrea să facă ce zic eu.”, a declarat patronul de la FCSB, la Fanatik. Aflat în direct, Mutu a început să râdă și a răspuns instant: „Admirabilă sinceritatea lui Gigi, îmi place”.

„De ce să nu spun adevărul? Mutu nu face ce zic eu”, a replicat patronul de la FCSB, în timp ce Mutu a avut ultimul cuvânt: „No comment. L-ați văzut pe Gigi cum e, ce dialog? Execuți”.

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]