Simona Halep (34 de ani) a rupt tăcerea despre lecția pe care i-a dat-o Serenei Williams (44 de ani) în finala de la Wimbledon din 2019, pe care a câștigat-o încă „de la vestiare”.
Mărturia dublei campioane de Grand Slam a fost făcută în cadrul seriei „Simona: Povestea unui vis”, în regia lui Remus Achim, dedicată carierei și retragerii fostului număr unu WTA.
Simona Halep, singura jucătoare din România care a cucerit trofeul de la Wimbledon, a rupt tăcerea despre lecția pe care i-a dat-o Serenei Williams, în finala din 2019, pe care a câștigat-o cu 6-2, 6-2.
La acel moment, de pe locul 11 WTA, Serena Williams se afla în fața unei borne istorice, când visa să câștige cel de-al 24 titlul de Grand Slam, cu care ar fi egalat recordul stabilit de australianca Margaret Court (83 de ani) în 1973, în timp ce Simona Halep (locul 7 WTA) era cu mâna pe doar al doilea său titlu major, după cel de la Roland Garros din 2018.
„Am bătut-o de la vestiar. Meciul acela cumva l-am câștigat de la vestiar, dacă îndrăznesc să spun asta. Pentru că toată lumea o aștepta și ea nu ieșea din vestiar.
Acolo, la Wimbledon, trebuie să pleci în același timp (n.r. de la vestiare) și să intri pe teren în același timp. Nu este ca la alte turnee, unde îl anunță prima dată pe jucătorul mai slab clasat…
La Wimbledon, trebuie să intri deodată, ceea ce este foarte frumos. Și când o așteptam, cred că au fost vreo 9-10 minute și toată lumea se mișca în jurul meu, eu, tensionată, finală de Wimbledon, îmi zic: «Măi, dar ce face de nu vine?»
Și când a ieșit, m-am dus glonț, nu am mai așteptat-o să stea lângă mine, m-am dus și mi-am spus: «Mă duc acum, prima, și intru prima în teren și o să joc bine».
De acolo m-am montat. Nu m-am lăsat intimidată de ea. Pentru că este o sportivă pe care toți au admirat-o. Nu cred că există vreun jucător care să nu o admire pe Serena pentru tot ceea ce a făcut și cumva te intimida lucrul acesta.
Am fost intimidată în multe meciuri. Toate meciurile mele cu ea au fost foarte aproape, ori în setul trei, ori 6-4, 7-6, foarte aproape. Aveam cumva încredere că am o șansă cu ea, dar nu la Wimbledon, în finală, unde mai câștigase”, a declarat Simona Halep, în cadrul filmului „Simona – Povestea unui vis”.
Simona Halep a publicat acest fragment din documentar pe social media și a ținut să precizeze că „una dintre cele mai mari reușite ale miniseriei este că m-a făcut să povestesc lucruri pe care nu le-am spus niciodată”.
Serena Williams, cu șapte titluri cucerite pe iarba londoneză (2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015 și 2016), a revenit la actuala ediție de la Wimbledon, în baza unei invitații din partea organizatorilor.
În urma tragerii la sorți, adversară în turul inaugural i-a fost australianca Maya Joint (20 de ani, locul 87 WTA), care s-a impus în trei seturi, scor 6-3, 6-7 (6), 6-3.
Americanca va juca și pe tabloul de dublu, tot în baza unui wild-card, și face pereche cu sora sa, Venus Williams (45 de ani). Cele două au șase titluri de dublu obținute la Londra (2000,2002, 2008, 2009, 2012 și 2019).
În primul tur, surorile Williams vor juca împotriva perechii formate din Camila Osorio (24 de ani, Columbia) și Solana Sierra (22 de ani, Argentina).