Atacantul Jovan Markovic (25 de ani) a semnat cu FC Botoșani, însă are două clauze puse în contract care pot face ca transferul să pice.
FC Botoșani a semnat în cele din urmă înțelegerea cu Jovan Markovic, după ce în prima fază jucătorului i-au fost descoperite niște probleme medicale în urma unei vizite efectuate la o clinică din Iași. Dar, după ce a fost trimis de urgență la un control medical mai amănunțit la București, unde moldovenii au aflat clar care e situația lui Markovic, fotbalistul a plecat în cantonamentul din Bulgaria cu echipa pregătită de Marius Croitoru.
Jucătorului în vârstă de 25 de ani i-a fost recomandat și un program de recuperare, iar ProSport a aflat că între timp fotbalistul a semnat cu FC Botoșani.
Însă, în contractul dintre cele două părți sunt stipulate și două clauze, cele care ar putea să ducă la rezilierea angajamentului respectiv dacă FC Botoșani dorește acest lucru.
ProSport l-a contactat pe Valeriu Iftime, iar patronul lui FC Botoșani a confirmat. „Observ că veștile curg repede, nu? Da, așa este! Am semnat cu Markovic, jucător pe care eu mi l-am dorit foarte mult, însă avem puse acolo în contract și două clauze foarte importante”, a spus Valeriu Iftime, pentru ProSport.
Patronul celor de la FC Botoșani a detaliat: „Prima are legătură cu starea medicală a lui Markovic. Știți bine că el a fost trimis de noi la un control amănunțit la București, după ce inițial aflasem încă de la vizita medicală de la Iași despre o problemă de care el nu ne spusese.
La București am aflat exact despre ce este vorba, iar Markovic a revenit la echipă. E în cantonamnet cu echipa, contractul este semnat, dar dacă nu este ok medical până la sfârșitul cantonamentului, atunci transferul pică.
Iar o a doua clauză pusă e în legătură cu problemele sale de greutate. Are șase luni la dispoziție să se pună la punct la acest capitol. Croitoru mi-a spus clar că va scoate din Markovic un super atacant, însă trebuie să scape de kilogramele pe care le are în plus.
Considerăm că șase luni îi sunt suficiente. V-am spus, mie îmi place foarte mult acest jucător și chiar îmi doresc să reușească la FC Botoșani. Noi l-am adus cu mare încredere”.