Mihai Pintilii (41 de ani), nașul lui Vlad Chiricheș (36 de ani), a reacționat după plecarea acestuia din urmă de la FCSB.
Fost jucător al FCSB, „secund” după retragerea din activitate, Pintilii s-a despărțit și el de gruparea finanțată de Gigi Becali (68 de ani), iar recent a semnat cu noua echipă a lui Elias Charalambous (45 de ani), unde va ajunge la finalul acestei săptămâni.
Mihai Pintilii, fostul „secund” de la FCSB și nașul lui Vlad Chiricheș, a reacționat după plecarea acestuia, la scurt timp după ce tehnicianul a semnat cu echipa lui Charalambous.
„Am împărțit același teren, iar astăzi împărțim și o legătură de familie. Mândru de tine, finule!”, a scris Mihai Pintilli într-o postare de tip InstaStory, unde a publicat mai multe imagini în care apar împreună și în care este etichetat veteranul Chiricheș.
Pintilii și Chiricheș au jucat împreună în perioada 2012-2013, înainte ca acesta din urmă să se transfere la Tottenham. În 2023, Chiricheș a revenit la FCSB, însă de data aceasta Pintilii nu îi mai era coleg de echipă, ci tehnician.
În sezonul trecut, ultimul în care cei doi au colaborat, Chiricheș a jucat în 23 de meciuri, cel mai recent fiind cel cu Farul Constanța, din 20 aprilie, în play-out-ul Superligii.
În sezonul menționat, Chiricheș a fost adesea criticat de patronul clubului, iar umilirea publică la care a fost supus a făcut valuri în fotbalul românesc.
Într-o postare făcută pe contul de Facebook, cei de la FCSB au lăsat un mesaj emoționant la adresa lui Vlad Chiricheș, simbolul roș-albaștrilor.
„Astăzi se încheie în mod oficial aventura în roș-albastru a unuia dintre jucătorii de talie internațională care au îmbrăcat tricoul echipei noastre de-a lungul timpului.
Numitorul comun a două generații de excepție din istoria clubului, Vlad Chiricheș, va rămâne în memoria colectivă datorită celor 4 titluri de campion și a celor trei Supercupe ale României obținute alături de noi, dar, mai ales, grație golurilor de generic înscrise în sezonul 2012-2013 al UEFA Europa League, împotriva celor de la Molde, Ajax sau Chelsea.
Sau, mai recent, contra celor de la CFR Cluj, când a încununat evoluțiile de excepție din play-off-ul sezonului 2024-2025 cu un gol înscris din afara careului, pe Arena Națională, la aceeași poartă la care făcea minuni contra multiplei campioane a Olandei.
Un exemplu de profesionalism și devotament, fostul căpitan al echipei naționale, pe care a reprezentat-o de 78 de ori, este unul dintre jucătorii care au contribuit decisiv la succesele majore ale echipei noastre pe plan european și va avea parte întotdeauna de respectul și aprecierea tuturor celor care fac parte din familia roș-albastră.
Mulțumim pentru tot, Vlad Chiricheș”, au scris cei de la FCSB.
Vlad Chiricheș a debutat la echipa națională a României în 2011, în mandatul lui Victor Pițurcă (70 de ani), iar cel mai recent meci jucat pentru „tricolori” a fost în iunie 2025, cu Cipru, în preliminariile CM 2026, cu regretatul Mircea Lucescu pe banca tehnică.