James Rodriguez (34 de ani) a venit cu explicații, după ce l-a îmbrățișat pe Cristiano Ronaldo (41) cu ocazia întâlnirii lor în partida Columbia – Portugalia.
Cele două naționale au remizat, scor 0-0, în ultima etapă a grupei K de la Campionatul Mondial. Ambele echipe au obținut calificarea în 16-imile competiției. În continuare, Portugalia va avea parte de un meci cu reprezentativa Croației, în timp ce sud-americanii vor da piept cu Ghana.
După fluierul final din confruntarea Columbia – Portugalia, James Rodriguez a vorbit despre gestul său.
Prietenia dintre el și Cristiano Ronaldo a început în 2014, în momentul transferului sud-americanului la Real Madrid. „Galacticii” au parafat respectiva mutare contra sumei de 75.000.000 de euro, banii ajungând la AS Monaco.
Relația armonioasă dintre Rodriguez și Ronaldo nu a fost întreruptă, chiar dacă portughezul evoluează acum în Arabia Saudită, la Al-Nassr, iar columbianul la Minnesota United, în Statele Unite.
Înaintea meciului de la Cupa Mondială, James și Cristiano, ambii căpitani ai naționalelor lor, s-au reîntâlnit.
În acest context, jurnaliștii de la Marca au pus accent pe schimbul de replici consemnat între fotbaliști. „Hei, chipeșule!”, a spus Rodriguez, în timp ce Ronaldo l-a întrebat: „Frate, ce mai faci?”. Au urmat câteva zâmbete, o îmbrățișare și un „Ai grijă de tine!”.
După meci, James Rodriguez, discutând cu reporterii ESPN, a vorbit despre întâlnirea cu Cristiano Ronaldo.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2Fjr-si-cr7.jpeg)
Moment splendid la Miami. Sursa Foto: captură ecran / marca.com
Lusitanul s-a bucurat de cuvinte frumoase din partea columbianului. E clar că acest lucru nu depășește granițele normalității, întrucât cei doi au câștigat împreună de două ori Liga Campionilor.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2Fjames-rodriguez-si-cristiano-ronaldo-1400x958.jpg)
James Rodriguez și Cristiano Ronaldo sărbătoresc cucerirea trofeului UCL (2017). Sursa Foto: PROFIMEDIA, 28.06.2026
„Am vorbit. Este un prieten grozav de când jucam la Real Madrid și este și o persoană grozavă. Am devenit prieteni foarte buni. Eram mereu la el acasă. E o persoană grozavă și un exemplu pentru toată lumea.
Uitați-vă la condiția sa fizică, la vârsta de 41 de ani, vedeți ce face! Este un atlet uluitor și o persoană pe care o admir foarte mult și de care sunt atașat”, a declarat James Rodriguez.
Cristiano Ronaldo a reprezentat clubul Real Madrid în perioada iulie 2009 – iulie 2018, timp în care s-a acoperit de glorie.
De cealaltă parte, James Rodriguez a îmbrăcat tricoul alb între iulie 2014 și iulie 2017. Ulterior, columbianul a fost împrumutat la Bayern Munchen, de unde s-a întors în iulie 2019, iar în septembrie 2020, acesta a ajuns în Premier League, la Everton.