Acasa » Campionatul Mondial 2026 » Nadia Comăneci, apariție neașteptată! Unde a fost surprinsă

CM 2026 Nadia Comăneci, apariție neașteptată! Unde a fost surprinsă

Cristian Hitruc
Nadia Comăneci, apariție neașteptată! Unde a fost surprinsă
SURSĂ: Profimediaimages 26.06.2026

Nadia Comăneci a fost prezentă la meciul dintre Turcia și SUA, încheiat cu scorul de 3-2, disputat în ultima etapă a Grupei D de la Campionatul Mondial din 2026.

Legenda sportului românesc nu a venit singură la partida disputată la Los Angeles, ci a fost însoțită de soțul ei, Bart Conner, alături de care a susținut SUA în disputa cu Turcia.

Nadia Comăneci, prezentă la Turcia – SUA

Turcia și SUA s-au întâlnit în dimineața zilei de vineri, 26 iunie 2026, în ultima etapă a Grupei D de la Campionatul Mondial din 2026, într-o partidă încheiată cu scorul de 3-2.

Acest meci a atras în tribune nume uriașe din sport și nu numai, printre care s-a numărat și celebra Nadia Comăneci. Legenda sportului românesc a fost însoțită de soțul ei, Bart Conner, cel care a purtat un tricou al echipei americane.

Reamintim că Nadia Comăneci locuiește în Statele Unite din anul 1991. Astfel, fosta mare gimnastă a susținut țara gazdă în disputa cu Turcia.

Alte nume mari au fost prezente pe stadion

Nu doar Nadia Comăneci a fost prezentă pe SoFi Stadium, la meciul dintre Turcia și SUA. Fostul vicepreședinte al SUA, Kamala Harris, a asistat la această partidă, fiind însoțită de soțul său, Douglas Emhoff.

Totodată, la această partidă au fost prezenți actorii Brad Pitt, Edward Norton, Leonardo Di Caprio, Colin Farrell și Ashton Kutcher. Din tribune nu a lipsit nici regizorul James Cameron.

SUA s-a impus în Grupa D

SUA a reușit să se impună în Grupa D, acumulând șase puncte în trei meciuri disputate. Americanii au început foarte bine turneul final, cu două victorii: 4-1 cu Paraguay și 2-0 cu Australia. În ultima etapă, SUA a cedat, așa cum am menționat anterior, scor 3-2, în fața Turciei.

Poziția a doua în Grupa D este ocupată de Australia, formație care a acumulat 4 puncte în 3 meciuri disputate. Australienii au debutat cu o victorie la turneul final, scor 2-0, în fața Turciei, dar eu redus turația în etapa a doua, când au cedat cu SUA, scor 0-2. În ultima rundă, Australia a remizat cu Paraguay, scor 0-0.

Tot cu patru puncte acumulate, dar cu un golaveraj mai slab, Paraguay este a treia în Grupa D, în timp ce Turcia este codașă, ocupând poziția a patra, cu doar trei puncte acumulate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]