Acasa » Campionatul Mondial 2026 » Locul 2 califică direct, de ce fug toți de el! Toate calculele LIVE în grupa F: Japonia – Suedia și Tunisia – Olanda la Cupa Mondială

CM 2026 Locul 2 califică direct, de ce fug toți de el! Calculele LIVE în grupa F: Japonia – Suedia și Tunisia – Olanda la Cupa Mondială

Locul 2 califică direct, de ce fug toți de el! Calculele LIVE în grupa F: Japonia - Suedia și Tunisia - Olanda la Cupa Mondială
Fotomontaj ProSport realizat cu ajutorul inteligenței artificiale

Runda decisivă în grupe continuă la Cupa Mondială 2026 cu Japonia – Suedia și Tunisia – Olanda în grupa F. Ai toate calculele calificării LIVE, echipele de start, clasament în timp real și desfășurarea livetext a partidelor programate în paralel de la ora 02:00!

Cum te-ai obișnuit deja, doar cu ProSport trăiești Cupa Mondială 2026 minut cu minut și în integralitate. Să vedem cine se califică și de pe ce locuri din grupa F, dar și ce adversare poate întâlni fiecare echipă în șaisprezecimile de finală!

Clasament grupa F la Cupa Mondială

Iată cum se prezintă clasamentul înaintea partidelor decisive Japonia – Suedia și Tunisia – Olanda și criteriile de departajare la egalitate de puncte:

  1. Olanda – 4 p (+4)
  2. Japonia – 4 p (+4)
  3. Suedia – 3 p (0)
  4. Tunisia – 0 p (-8)

Se califică în șaisprezecimi locurile 1 și 2 din clasamentul final al fiecărei grupe plus cele mai bune 8 locuri trei din totalul de 12. În caz de egalitate la puncte în grupă între două sau mai multe echipe se aplică în ordine criteriile de departajare:

  • rezultatul direct
  • golaverajul general din grupă
  • numărul total de goluri marcate în grupă
  • criteriul fair-play (cât mai puține avertismente încasate)
  • poziția din clasamentul FIFA

S-au jucat:

Fotomontaj ProSport realizat cu ajutorul inteligenței artificiale

Toate calculele calificării LIVE în grupa F

La acest moment, Tunisia este eliminată iar celelalte trei naționale se luptă pentru calificarea directă din grupa F!

Locul 1 în această grupă va întâlni în șaisprezecimile de finală pe Maroc (locul 2 din grupa C). În vreme ce locul 2, pe care nu-l vrea nimeni deși asigură calificarea directă, va întâlni… Brazilia! Câștigătoarea grupei C.

Locul 3 din această grupă, în cazul în care va fi între cele mai bune 8 locuri trei ale turneului, va juca împotriva unei câștigătoare de grupă, împerecherea urmând a fi determinată după definitivarea celor 8 locuri trei.

Dar toți evită locul 2 și meciul cu Brazilia și pentru că locul 3 din această grupă ar putea juca cu Mexic sau Elveția, câștigătoare de grupă pe lista posibililor adversari și cu cotă mai puțin amenințătoare decât naționala lui Ancelotti și Vinicius.

Iată cum se prezintă toate calculele calificării din grupa F la Cupa Mondială 2026 înaintea celor două partide finale, Japonia – Suedia și Tunisia – Olanda. De la ora 02:00 urmărim împreună aici desfășurarea lor live și situația calificării în timp real!

Cum se califică Olanda din grupa F

Locul 1. Are la îndemână două scenarii pentru a câștiga grupa. Cel mai simplu, în care nu depinde de nimeni, e să învingă pe Tunisia, națională deja fără șanse de calificare.

Al doilea: egal cu Tunisia, dar și Japonia – Suedia se termină tot egal, fără mai multe goluri marcate de asiatici decât o face Olanda în remiza ei cu Tunisia.

Olanda încheie grupa la egalitate cu Japonia atât la puncte (5p), remiză în meciul direct, cât și și golaveraj (+4), dar are mai multe goluri marcate în grupă.

Cu Olanda pe locul 1 în grupa F am avea 100% în șaisprezecimile de finală duelul Olanda – Maroc.

Ronald Koeman, selecționer Olanda. FOTO: Profimedia, 15.06.2026

Locul 2. Olanda se poate califica direct și de pe locul 2, dar asta înseamnă că întâlnește sigur Brazilia în șaisprezecimi. Și nu-și dorește asta!

Termină pe locul 2 dacă face egal cu Tunisia iar Japonia – Suedia NU se termină egal (oricare câștigă depășește la puncte Olanda) sau se termină egal, dar cu mai multe goluri marcate de asiatici în grupă, la final, decât olandezii (am explicat mai sus motivul).

Olanda termină pe locul 2 și în scenariul puțin probabil în care pierde cu Tunisia, echipă deja eliminată de la Cupa Mondială.

În concluzie, pentru că Olanda nu poate termina pe locul 3, vom avea Olanda – Maroc sau Brazilia – Olanda în șaisprezecimile Cupei Mondiale!

Cum se califică Japonia din grupa F

Locul 1. Japonia câștigă grupa și joacă cu Maroc în șaisprezecimile de finală, evitând implicit Brazilia, în trei scenarii. Primul: învinge Suedia iar Olanda NU învinge Tunisia.

Al doilea scenariu: Japonia – Suedia și Tunisia – Olanda se termină ambele la egalitate, dar asiaticii încheie grupa cu număr superior de goluri marcate față de olandezi (ar fi egalitate la puncte, în meciul direct și la golaverajul general, cum am explicat mai sus).

Al treilea scenariu, cel mai puțin probabil: Japonia – Suedia se termină egal, iar Olanda pierde cu Tunisia, echipă fără miză.

Selecționerul Japoniei, Hajime Moriyasu. FOTO: Profimedia, 14 iunie 2026

Locul 2. Japonia termină pe locul doi dacă NU pierde cu Suedia. Ar mai exista și varianta să piardă cu Suedia, iar Olanda să piardă la o diferență mai mare de scor cu Tunisia, echipă fără miză, dar acest scenariu are șanse infime de realizare.

Dacă Japonia câștigă cu Suedia, dar și și Olanda câștigă cu Tunisia, atunci asiaticii termină pe locul 2 dacă victoria lor va fi la o diferență mai mică de scor decât a olandezilor sau la aceeași diferență, dar în final Japonia are mai puține goluri marcate în grupă ca Olanda.

În acest scenariu, cu niponii pe locul 2, am avea în șaisprezecimile Cupei Mondiale un duel Brazilia – Japonia.

Locul 3. Dacă termină pe locul 3 în grupă, adică pierde cu Suedia iar Olanda NU pierde cu Tunisia, Japonia e oricum 100% calificată!

Ar încheia cu 4 puncte și golaveraj foarte bun, acum are +4, depășind de-acum locurile trei din grupele deja încheiate:

  1. Bosnia-Herțegovina – 4p (-1)
  2. Coreea de Sud – 3p (-1)
  3. Scoția – 3p (-3)

Cum se califică Suedia din grupa F

Locul 1. Naționala lui Gyokeres și Isak poate câștiga grupa! E improbabil, dar nu imposibil. Trebuie să câștige cu Japonia, iar Olanda să NU bată pe Tunisia. E singurul scenariu pentru un duel Suedia – Maroc în șaisprezecimile Cupei Mondiale.

Locul 2. Pentru un meci Brazilia – Suedia în șaisprezecimi, nordicii trebuie să termine pe poziția secundă. Și ar evita asta, dacă se poate și să-și păstreze în același timp calificarea din grupă.

Suedia termină pe locul 2 dacă învinge Japonia iar Olanda NU pierde cu Tunisia. E singurul scenariu.

Graham Potter, selecționerul englez al Suediei. FOTO: Profimedia, 15.06.2026

Locul 3. Dacă nu bate pe Japonia, Suedia termină 100% pe locul trei. Evită Maroc (locul 1) și Brazilia (locul 2). Ar aștepta să fie în primele 8 locuri trei din cele 12 grupe și apoi să afle cu ce câștigătoare de grupă pică, existând variantele Mexic sau Elveția!

Dacă face egal cu Japonia, Suedia termină pe locul 3 în grupă având 4 puncte și golaveraj 0. Echivalent cu calificare 100%, raportat la ce punctaje și golaveraje au locurile trei din grupele deja încheiate:

  1. Bosnia-Herțegovina – 4p (-1)
  2. Coreea de Sud – 3p (-1)
  3. Scoția – 3p (-3)

Dacă pierde cu Japonia, Suedia rămâne la 3 puncte și golaveraj -1, în cel mai bun caz. Ar trebui să facă totul o diferență mică de scor, raportat la ierarhia locurilor trei de mai sus.

Japonia – Suedia și Tunisia – Olanda de la 02:00. Echipele probabile

Japonia (3-4-2-1): Z. Suzuki – Itakura, Tomiyasu, H. Ito – Doan, K. Sano, Kamada, K. Nakamura – J. Ito, A. Tanaka – Ueda

Suedia (3-5-2): Nordfeldt – Lagerbielke, Hien, Lindelof – Bernhardsson, Bergvall, Y. Ayari, G. Gudmundsson – Gyokeres, Isak

  • Meciul se joacă la Dallas (SUA) și va fi arbitrat de Ivan Barton (El Salvador).

Tunisia (3-4-2-1): Dahmen – Ben Hmida, M. Talbi, O. Rekik – Valery, Skhiri, H. Mejbri, Ali Abdi – E. Achouri, A. Ben Slimane – Chaouat

Olanda (4-3-3): Verbruggen – Dumfries, van Dijk, van Hecke, van de Ven – Gravenberch, F. de Jong, Reijnders – Summerville, Brobbey, Gakpo

  • Meciul se joacă la Kansas City (SUA) și va fi arbitrat de Katia Garcia (Mexic).
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]