Superba prezentoare de știri sportive din SUA a atras toată atenția la Cupa Mondială și acum se pregătește să întâmpine fanii care au reușit să golească toate barurile din Boston.
Lauren Blake Boultier este un fotomodel celebru care s-a remarcat ca prezentatoare sportivă în SUA. Are apariții care îi lasă pe fanii săi fără aer pe rețelele sociale și participă la numeroase evenimente sportive din America.
Superba prezentattoare TV se pregătește să îi întâmpine pe „Tartan Army”, celebri fani ai Scoției. Aceștia s-au remarcat zilele trecute când au reușit să lase fără bere barurile din Boston. S-au mutat la Miami unde favoriții lor vor disputa ultimul meci din grupă în compania Braziliei, pe arena echipei de NFL Miami Dolphins.
Lauren Boultier nu va spune pas dacă va trebui să li se alăture și să bea câteva halbe de bere.
„Desigur. Adică, de ce nu? Simt că, dacă există vreun moment potrivit să bei bere, pentru mine ar fi exact acela.”, a reacționat Boultier pentru The Sun.
Originară din Franța, vedeta TV a susținut SUA în primele meciuri. A povestit că deși e de origine franceză, s-a născut în California, așa că se consideră americancă 100%.
„De fapt, sunt de origine franceză. Numele meu de familie este Boultier. Sunt Lauren Blake Boultier. M-am născut și am crescut în California, așa că sunt americană în adevăratul sens al cuvântului, dar când vine Cupa Mondială îmi spun: «Bine, trebuie să-i susțin pe francezii mei!»”, a mai spus Boultier.
Chiar dacă e o mare susținătoare a americanilor, Lauren Boultier crede că Franța va da lovitura la acestui turneu, pentru a doua oară în opt ani.
„E greu de ales. Cred că voi spune Franța. Au o dinamică excelentă de echipă și îl au pe Mbappe, precum și alți jucători extraordinari. Așa că voi ține cu francezii mei.”, a mai transmis vedeta.
Fotbalul cunoscut drept „soccer” în SUA, încă nu e la fel de popular ca în Europa. Americanii încep ușor, ușor, să se acomodeze cu acest sport, iar Cupa Mondială îi poate face să fie suporteri înfocați și la edițiile viitoare.
„Simt că fotbalul nu este un sport atât de mare aici. Dar văzând cât de implicați sunt oamenii și urmărind victoria lor împotriva Australiei și alte meciuri pe care le-au jucat, acum am așteptări foarte mari. Și, desigur, trebuie să-ți susții țara.”, a concluzionat Boultier.